Actualitate

Buzău, județul cu cele mai multe lucrări de întreținere la rețeaua Telekom

În ultimul an, Telekom Mobile și-a îmbunătățit constat rețeaua 4G, susține compania. Conform acesteia, în prezent, sută la sută din stațiile de bază sunt modernizate la standardul 4G/4G+, cu o acoperire extinsă pentru serviciile de date, comparabilă cu acoperirea de voce în tehnologia 2G.

Potrivit companiei, în ultimele șase luni, lucrările de îmbunătățire au dus la o acoperire mai bună în peste 440 de zone urbane și rurale, cu un total de 345.000 de locuitori. Județele cu cele mai multe lucrări de îmbunătățire sunt Mureș, Prahova, Gorj, Buzău și Constanța. În total, în ultimul an, au fost realizate îmbunătățiri ale calității rețelei în 1.200 de localități, cu 10,6 milioane de locuitori.

Chiar dacă Buzăul a avut parte permanent de lucrări de întreținere la rețea, județul înregistrează cea mai mică viteză la internet din toată țara.

Compania va continua investițiile în rețea, urmărind să ofere o acoperire și servicii mai bune pentru abonații săi.

Mai mult, începând cu 11 august 2022, operatorul introduce apelurile de voce în tehnologia VoLTE (4G) pentru toți abonații actuali și noi ai companiei, persoane fizice și juridice, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: au o cartelă SIM compatibilă 4G, au contractat un abonament care oferă acces la tehnologia 4G, se află în zona de acoperire 4G/4G+ și folosesc un terminal compatibil VoLTE pe care abonații au instalat cea mai recentă versiune de software a producătorului, care conține un cod specific VoLTE Telekom.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker