Administrație

Buzău Fest și Zilele Chișinăului, două festivaluri într-unul

Printre subiectele abordate marți de primarul Chișinăului, Ion Ceban, și președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, s-a numă­rat și organizarea festiva­lului „Zilele Chișinăului”, care s-a bucurat de mare succes anul trecut. Pentru că prima ediție a fost primi­tă cu interes de buzoieni, Petre Emanoil Neagu s-a gândit să facă anumite modificări în ceea ce pri­vește desfășura­rea de anul acesta, astfel încât, festivalul să fie mai amplu și mai spectaculos.

Prima schimbare de anul acesta va fi locația; dacă anul trecut s-a ținut la Sărata Monteoru, anul acesta va fi mutat la Tabăra de sculptură de la Măgura, într-o încercare de a „reînvia” obiectivul turistic, care a trecut prin­tr-un proces de restaurare în ultimii ani. Președintele Consiliului Județean speră ca, la sfârșitul festivalurilor, „să putem spune cu mândrie că avem Tabăra de sculptură de la Măgura, care este, practic, un muzeu în aer liber și să o punem în valoare”.

Atenția va fi orientată spre schimbul de cultură

Anul acesta, festivalul „Zilele Chișinăului” se va uni cu Buzău Fest, pentru a crea o atmosferă de sărbătoare pe parcursul a trei-patru zile, în care se vor cinsti arta și cultura locală, dar și cea națională, aparținând celor două țări vecine.

„Anul acesta o să avem un lucru important: reînviem tabăra de la Măgura, acolo unde o să fie și artă, și spirit, și turism monahal. <Zilele Chișinăului> vrem să le facem în același timp sau în același format pe care l-am avut la Buzău Fest (…) Cred că ar fi ideal să facem <Zilele Chișinăului> în același timp cu Buzău Fest, în mai multe locații, din munici­piu și din județ, la începutul lunii iunie, pentru că este vară, începe sezonul estival și copiii se pregătesc de vacanță. Este și o zi importantă, Ziua Internațio­nală a Copilului și este o atmosferă de sărbătoare”, a declarat Petre Emanoil Neagu.

Primarul Chișinăului s-a arătat, de asemenea, foarte mulțumit de desfă­șurarea festivalului de anul trecut și speră ca anul acesta să fie și mai special, pentru a oferi o experiență de neuitat buzoienilor. „Anul acesta, o să venim cu o prestație aparte, o să mergem pe clasic, îmbinat cu popular, ceea ce ar fi, după părerea mea, extraordinar. Am avut, așa, tentative cu maestrul Nicolae Botgros și, evident, să mer­gem pe diferite segmente, activități care ar implica copiii, cu desen, poezie, pictură. Anul trecut am avut zile distincte cu domenii de muzică diferite și, din ce am văzut eu, a fost plăcut ambelor părți”, a spus Ion Ceban, edilul Chișinăului.

Președintele Consiliului Județean a mai declarat că își dorește ca atenția să fie mai degrabă pe schimbul de cultură, nu numai pe lista artiștilor care vor încânta publicul. Festiva­lul își propune să îmbine istoria, cultura și arta, iar aceasta nu se rezumă doar la cele câteva trupe care vor urca pe scenă.

De asemenea, Petre Emanoil Neagu a mai spus că publicul țintă va fi cel tânăr, pe care speră să-l atragă într-un număr cât mai mare la festival. „Nu ne calăm neapărat pe <cine cântă și cum cântă>, ci ne calăm pe promovarea tradițiilor. Publicul nostru țintă sunt tinerii, pentru că este vorba și despre puțină istorie, este o lecție de istorie pe viu, să promovăm și locurile noastre, să îmbinăm utilul cu plăcutul: tradiții din Basarabia, din România, meșteri populari, copii care fac artă din ambele țări”, a spus președintele Consiliului Județean.

Geoparcul „Ținutul Buzăului”, în circuitul festivalurilor

Un alt motiv de bucurie pentru buzoieni este faptul că „Ținutul Buzăului” este la un pas de a primi titlul de Geoparc UNESCO  și, astfel, va deveni al doilea la nivel național cu o asemenea titulatură, după Țara Hațegului. Acesta a mai declarat că a primit deja răspunsul de confirmare, dar abia în luna aprilie se va face anunțul oficial,  acesta fiind doar o formalitate.

Petre Emanoil Neagu a declarat că și-ar dori să includă și acest moment istoric în seria festivalurilor din vară și să celebreze reușita glorioasă pentru județul Buzău. A ținut să precizeze, însă, că noua ti­tulatură va necesita multă muncă pentru a o păstra, iar ce e mai greu abia de-acum urmează. „Aș vrea în perioada aceea, pentru că aș vrea să marcăm un lucru senzațional, cel mai important care s-a întâmplat după 1989 pentru județul Buzău. După ce o să pri­mim avizul de la UNESCO pentru Geoparcul <Ținutul Buzăului>, să punctăm evenimentul respectiv, pentru că este un lucru senzațional. România va avea două geoparcuri acreditate UNESCO”, a declarat Neagu.

Mai mult decât atât, președintele Consiliului Județean a declarat că cei doi evaluatori UNESCO  l-au rugat personal să îi invite la festivități, de data aceasta din postura de turiști, declarându-se impresionați de cele văzute.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker