Actualitate

Braconajul, afacere de familie la Măgura

• Armele modificate și muniția erau îngropate în pădure sau ascunse în componente auto

Braconierii sunt tot mai inventivi în a ascunde dovezile infracțiunilor. Perchezițiile de amploare efectuate la sfârșitul săptămânii trecute în locații  din șase localități buzoiene, inclusiv municipiul Buzău, au scos la iveală faptul că indivizii care dau de gustul banilor proveniți din uciderea animalelor sau păsărilor ocrotite de lege folosesc fel de fel de metode, una mai ilegală decât alta, pentru a-și ascunde urmele.

Spre exemplu, polițiștii au indisponibilizat vineri 15 arme, 900 de cartușe, dispozitive de iluminare, optice și de vedere pe timp de noapte, în urma a 12 percheziții efectuate la persoane bănuite că ar fi confecționat și modificat arme, muniții și componente esențiale ale acestora, în scopul utilizării lor în activități de braconaj. Doi bărbați, din Măgura și Unguriu, au fost deja arestați preventiv.

Gruparea se afla în atenția anchetatorilor de două luni însă asta nu i-a oprit pe braconieri să renunțe măcar pentru o perioadă la activitatea infracțională. Pentru bărbatul din Măgura, braconajul devenise afacere de familie. Atât fiul, minor, cât și tatăl acestuia, de aproape 70 de ani, erau implicați. Primul vâna ilegal alături de tatăl său care confecționa arme atizanale ajutat de bătrânul său și de celălalt partener de braconaj, ajuns acum în arest.

Pentru probarea acti­vității infracționale, la data de 23 aprilie 2020, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, au efectuat 12 percheziții domiciliare la persoane bănuite de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj cinegetic.

Activitățile au vizat 12 bărbați, cu vârste cuprinse între 16 și 66 de ani, bănuiți că ar fi deținut arme și muniții fără drept, ar fi efectuat operațiuni cu arme și muniții fără temei legal, inclusiv în activități de braconaj.

Acțiunea s-a desfășurat în municipiului Buzău și în localitățile Pârscov, Tisău, Măgura, Unguriu, Berca, la locuințele celor 12 bărbați, dintre care doi posesori de arme de vânătoare, cu privire la care existau date că au preocupări în domeniul braconajului cinegetic.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat în ­ve­derea continuării cerce­tărilor zece arme artizanale cu țevi lise, două arme lise cu serii polizate, trei arme de vânătoare deținute legal, trei amortizoare de arme, tuburi de cartușe și mai multe componente de arme letale, 30 de kg de alice și proiectile, aproximativ 900 de cartușe de vânătoare deținute legal, pulbere, dispozitive de sertizare și confecționare muniții, dispozitive de iluminare, optice și de vedere pe timp de noapte.

Totodată, au fost confiscate aproximativ 120 kg de carne vânat în diferite stadii de preparare, un cap de căprior, unul de mistreț și fragmente osoase de porc mistreț.

Polițiștii au ridicat și aproximativ 2000 de țigarete fără timbru, res­pectiv 6.200 de lei.

Din cercetări a reieșit că trei dintre bănuiți, cu vârste cuprinse între 36 și 66 de ani, folosind mai multe utilaje de prelucrare a ­me­talelor, ar fi confecționat și modificat arme, muniții și componente esențiale ale acestora, în scopul utilizării lor în activități de braconaj. Trei dintre bănuiți, cu vârste cuprinse între 16 și 39 de ani, ar fi desfășurat ulterior activități de braconaj la care ar fi folosit armele modificate.

Braconierii păstrau arme, muniții, carne și părți de vânat la diferite rude și cunoscuți. Totodată, arme­le, munițiile și componente ale acestora ar fi fost ascunse în mai multe locuri din proximitatea locuinței și disimulate în diverse obiecte. Anchetatorii au găsit muniție și componente ale armelor modificate îngropate în pădurea din apropierea locuinței unuia dintre cei vizați de cercetări, dar și în curte, în carcasa motorului unui autovehicul sau în caseta de direcție.

Cinci bănuiți, cu vârste cuprinse între 16 și 66 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj. Ulterior, doi dintre ei au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. O decizie privind dispunerea unei măsuri preventive urma să fie luată luni în cazul celorlalți trei.

Cei doi bărbați arestați preventiv au intrat în atenția oamenilor legii la sfârșitul lunii februarie când într-o mașină oprită în ­tra­fic la un control de rutină au fost găsite organele unui căprior. Ulterior, la domiciliile a patru persoane, din Berca și Unguriu, au fost efectuate percheziții, fiind ridicate aproximativ 20 kg de vânat, dispozitive de iluminare pentru arme, două camere video de vânătoare și 148 de cartușe.

În urma perchezițiilor efectuate la cele patru persoane cu vârste cuprinse între 32 și 48 de ani, bănuite de comiterea infracțiunii de braconaj, polițiștii au ridicat o armă de vânătoare, aproximativ 20 kg de carne susceptibil de mistreț și căprior, dispozitive de iluminare pentru arme, două camere video de vânătoare, 148 cartușe și bile de plumb destinate confecționării de muniție.

Verificările au avut loc după ce în noaptea de 23/24 februarie doi dintre bănuiți au fost depistați de polițiști din cadrul Biroului Arme, Explozivi, Substanțe Pe­riculoase în timp ce se deplasau cu un autoturism în care au fost găsite organe ale unui animal ce părea a fi căprior.

Pe parcursul investigațiilor s-a stabilit că cei doi ocupanți ai mașinii, în vârstă de 32, respectiv 43 de ani, unul din Berca, celălalt din Unguriu, împreună cu un al treilea localnic în vârstă de 33 de ani, ar fi împușcat căpriorul și, ulterior, l-ar fi transportat la domiciliul celui din urmă, pentru a-l tranșa.

Din cercetările efectuate a rezultat că doi dintre bănuiți figurează în evidența deținătorilor de permise de port armă, iar arma ce ar fi fost folosită în activitatea de braconaj aparține unuia dintre aceștia.

Față de doi dintre bănuiți, în vârstă de 32 de ani, respectiv 43 de ani, polițiștii au dispus atunci măsura reținerii pentru 24 de ore.

Activitățile de săptămâna trecută au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker