Biochimistă la Institutul Național al Cancerului din SUA, sărbătorită la „Zilele personalităților buzoiene de ieri și de azi”

Primăria municipiului reședință de județ a adus în atenția opiniei publice, în cadrul evenimentului „Zilele personalităților buzoiene de ieri și de azi”, o nouă personalitate. Este vorba de această dată despre o buzoiancă din lumea științifică, Laura Kuhlmann (Postolache), născută pe 20 noiembrie 1984, la Buzău, unde a urmat cursurile primare și gimnaziale, la Școala Generală nr. 15 „George Emil Palade”.
Laura Kuhlmann este în prezent biochimist, scriitor medical la Institutul Național al Cancerului/Național Cancer Institute/N.C.I. în Rockville, Statele Unite ale Americii/ U.S.A.
Aventura ei în domniul cercetării a pornit odată cu plecarea sa la liceu, în Capitală, unde a absolvit apoi Colegiului Național „Mihai Viteazul” în anul 2003. Între 2003-2007 a urmat cursurile de licență ale Facultății de Biologie a Universității din București, apoi cursurile de Master în Biochimie și Biologie Moleculară la aceeași facultate.

În perioada 2007-2010 a ocupat poziția de asistent de cercetare în cadrul departamentului specialității masterale, unde a studiat efectele micotoxinelor asupra celulelor în cultură. În 2014 obține titlul de „Doctor în Științele Naturii”, specialitatea Biologia Cancerului, cu calificativul Magna cum laude.
Își prelungește cercetarea la D.K.F.Z. în perioada 2014-2015, printr-o poziție postdoctorală, apoi se mută în 2016-2021 la University Health Network/U.H.N., în Toronto, Canada, unde continuă cercetarea în Proteomică și câștigă bursa memorială „George Knudson” (2018) și apoi un grant oferit de Societatea Canadiană de Cercetare a Cancerului/C.C.S.R.I. (2019-2021), care îi finanțează studiile postdoctorale axate pe cancerul de sân. Colaborează cu Universitatea McMaster (Hamilton, Canada) pentru investigarea proteinelor de suprafață celulară, exprimate în glioblastom și meduloblastom.
Activitatea sa de cercetare a fost reflectată în articolele științifice pe care le-a publicat. Este vorba despre patru articole (plus două articole în evaluare) și zece abstracte publicate internațional. În 2020 devine scriitor științific la U.H.N., Toronto, unde publică opt articole educaționale pe diferite teme științifice.
În 2021 s-a alăturat Departamentului de diagnoză și tratare a cancerului, la Rockville, S.U.A., unde participă în dezvoltarea de noi terapii și inițierea de noi studii clinice în „Biologia Cancerului”.



