Sport

Biletele la meciurile Gloriei, între 5 și 15 lei

• Abonamentele vor fi puse în vânzare începând cu 12 august

Gloria se află pe ultima sută de metri cu pregăti­rile pentru debutul în Liga a 2-a. Înaintea meciului inaugural, de duminică, de la ora 11,00, din Crâng, împotriva Csikszeredei Miercurea Ciuc, clubul a făcut unele precizări în privința unor aspecte organizatorice și a explicat cum va funcționa sistemul de ticketing pe parcursul viitorului sezon.

Astfel, Gloria a anunțat că accesul spectatorilor în incinta stadionului se va face cu maximum 90 de minute înainte de începerea partidelor. Intrarea va fi permisă pe următoarele porți: Poarta 1 (Piața Crâng), Poarta 2 (Electrica), Poarta 3 (Stadion „Me­talul” – doar pentru galeriile oaspete) și Poarta 4 (Pădure Crâng). Persoanele cu dizabilități vor intra gratuit în stadion, pe Poarta 2. Accesul în Zona VIP se va face exclusiv pe scara exterioară din spatele stadionului, de pe latura Tribunei I. Accesul presei acreditate se va face doar pe Poarta 4. Copiii cu vârsta mai mică de zece ani au accesul gratuit în stadion, dar este obligatoriu ca aceștia să fie însoțiți de un adult.

Accesul la meciul cu Csikszereda

Clubul va pune la dispoziția spectatorilor următoarele categorii de bilete:

* Peluze: 5 lei/meci

* Tribuna a II-a: 8 lei/meci

* Tribuna I: 10 lei/meci

* Tribuna 0: 15 lei/meci

Începând cu data de 12 august, vor fi puse în vânzare și abonamente pentru meciurile desfă­șurate pe teren propriu. Biletele și abonamentele se pot achiziționa de la casele de bilete de la stadionul „Gloria” (Poarta 2), poarta principală de acces în Parcul Crâng (doar în ziua meciului) și Info Pointul din incinta supermarketului Carrefour din Aurora Mall.

Pentru partida de duminică, cu Csikszereda Miercurea Ciuc, casele de bilete funcționează după următorul program: marți–sâmbătă: 10,00-18,00 și duminică: 7,30–11,00. Biletele (nu și abonamentele) pot fi procurate și online, de la adresele: www.extertix.ro și www.myticket.ro, spectatorii având obligația de a se prezenta la porțile de intrare în stadion cu biletele printate, având codul de bare vizibil în bune condiții pentru a fi citit de terminalele de acces.

2 Comentarii

  1. Dar la VIP cat costa biletul ? Cumva acolo se intra pe baza de invitatie ? Spectatorii de acolo sunt mai saraci ! Pomanagii !

    1. Dacă veți avea răbdarea (și capacitatea de a înțelege un text, nu doar un titlu) să citiți întreaga știre, veți găsi răspunsurile tuturor întrebărilor care vă frământă.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker