Actualitate

Bicicliștii din Puiești învățați de polițiști regulile de circulație după ce o femeie a murit într-un accident rutier

Deși evoluţia accidentelor grave de circulaţie a înregistrat anul trecut un trend descendent, atât în ceea ce priveşte numărul, cât şi a urmărilor acestora, în anul 2020 fiind cu 31% mai puține accidente grave de circulație, scăderi fiind înregistrate și în ceea ce privește numărul persoanelor rănite grav, dar și al persoanelor decedate, între principalele cauze generatoare de accidente rutiere au fost indisciplina pietonală și indisciplina bicicliștilor.

De altfel, la începutul acestui an un bărbat a murit fiind lovit de o mașină în timp ce ar fi încercat să traverseze, fără să se asigure, DN2E85 în Costești, iar o femeie aflată pe bicicletă a decedat după ce un tânăr șofer a lovit-o cu mașina pe un drum județean în Puiești din cauză că a văzut-o prea târziu.

Având în vedere statisticile de anul trecut și accidentul rutier de acum două săptămâni, joi, polițiștii râmniceni au mers în comuna Puiești iar timp de trei ore au acționat pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care ar putea fi implicaţi bicicliştii ca urmare a abaterilor comise în trafic de către aceste categorii de participanţi la trafic.

Pentru conştientizarea bicicliștilor cu privire la riscurile la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie atunci când sunt în trafic, dar și pentru a sublinia consecințele grave ale neatenției, poliţiștii au adresat recomandări și au prelucrat prevederile Codului Rutier.

În intervalul 10.00-13.00 au fost consiliați peste 150 de participanți la trafic din această categorie, fiindu-le distribuite veste reflectorizante.

Poliţiştii reamintesc bicicliștilor:

pentru a putea conduce o bicicletă pe drumurile publice, trebuie să ai vârsta minimă de 14 ani, să cunoşti regulile de circulaţie și să fii echipat corespunzător;

– când circuli PE bicicletă, nu traversa carosabilul pe trecerile pentru pietoni!

– bicicletele care circulă pe drumurile publice trebuie să fie prevăzute cu dispozitiv de frânare eficace, cu un sistem adecvat, funcțional, de direcție și cu sistem de avertizare sonoră.

– de asemenea, bicicleta trebuie să fie echipată, pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, în față, cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate, cu lumină de culoare roșie și cu cel puțin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeași culoare.

– totodată, trebuie echipată cu elemente sau dispozitive fluorescent-reflectorizante, amplasate pe roți.

– înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, redu viteza, asigură-te temeinic şi acordă prioritate de trecere celorlalți participanți la trafic!

– înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga, asigură-te temeinic – din faţă şi din spate – că nu se apropie niciun autovehicul!

– la schimbarea direcţiei de mers, chiar dacă ai prioritate de trecere, asigură-te că ceilalţi participanţi la trafic au înţeles intenţia ta!

– circulă cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când vă deplasați în grup, numai în coloană, câte unul!

– nu circula cu bicicleta sub influența băuturilor alcoolice!

– poartă cască de protecţie. Îți poate salva viața!

 

 

 

 

Articole similare