Berca: În pregătire, licitația pentru consolidarea Liceului „Sf. Sava”

Primarul comunei Berca, Denis Eugen Ionescu, anunță că documentația tehnică depusă la Ministerul Dezvoltării, pentru consolidarea și reabilitarea clădirii care adăpostește Liceul Tehnologic „Sf. Mucenic Sava”, a trecut și de etapa semnării contractului de execuție a lucrărilor, ceea ce înseamnă că finanțatorul și-a dat acordul pentru deblocarea fondurilor.
„Comunitatea noastră beneficiază de un nou proiect important în cadrul Programului Național de Investiții <Școli sigure și sănătoase>, finanțat din bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Este vorba despre consolidarea și reabilitarea Liceului Tehnologic <Sf. Mucenic Sava>, o lucrare esențială pentru siguranța elevilor și calitatea procesului educațional, valoarea totală a investiției fiind de 9.910.152,88 lei”, este mesajul primarului Ionescu, postat pe pagina de socializare.
Perioada de austeritate financiară impusă de Guvernul Bolojan, care a afectat inclusiv fluxul finanțărilor proiectelor de investiții de interes public, a generat în teritoriu, dincolo de reacțiile beneficiarilor și constructorilor, ambii nemulțumiți de spectrul recesiunii, și o reținere din partea autorităților, în special din mediul rural, în ce privește abordarea proiectelor de investiții pe diverse domenii de activitate, cu influențe în calitatea infrastructurii pe orizontală, fie că vorbim despre programe de asfaltare, sau înființarea de rețele pentru distribuția gazelor sau a apei potabile, fie de canalizare, dar și pentru ridicarea calității infrastructurii pe domenii esențiale: sănătate, învățământ. Sistarea finanțărilor de la Centru a determinat, ca reacție din partea primarilor, punerea pe pauză a întocmirii de documentații tehnice.
Conștient că abordarea unei astfel de atitudini nu ar face decât să amâne etape care trebuie parcurse până la momentul finanțării efective, primarul comunei Berca, Denis Ionescu, a urmat firul birocratic al unui proiect lansat abia în primăvara acestui an, ajungând cu documentația tehnică până la momentul deblocării finanțării. Ultima vizită la Ministerul Dezvoltării a fost făcută pentru a semna contractul de execuție a lucrărilor. Următoarea etapă va fi rezervată organizării licitației publice pentru adjudecarea lucrărilor de către constructor, procedură care va fi demarată, cu siguranță, în primul trimestru al anului viitor. Între timp, primarul de Berca, dar și celelalte administrații publice din teritoriu speră ca primele trei luni ale anului viitor să se scurgă odată cu blocajul financiar.



