Actualitate

Bătaie cu topoare încheiată sub roțile mașinii

În noaptea de 23/24 mai, polițiștii din cadrului Poliției Municipale Râmnicu Sărat au fost sesizați cu privire la un conflict între mai multe persoane. Surse apropiate anchetei susțin că mai multe persoane s-au luat la bătaie pe fondul consumului de alcool, după o petrecere. Este vorba despre cinci persoane, cu vârste cuprinse între 14 și 60 de ani. La un moment dat, unul dintre scandalagii s-a urcat în mașină și a intrat intenționat într-un grup de persoane, printre care și tatăl său.

„În timpul altercaţiei patru persoane au fost acroşate de un autoturism. În urma evenimentului, patru persoane au fost preluate de Ambulanţă şi transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Faţă de un râmnicean în vârstă de 29 de ani a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore pentru tulburarea liniştii publice” , a transmis IPJ Buzău.

La Spitalul Municipal Râmnicu Sărat au ajuns mai multe persoane care au necesitat îngrijiri medicale, printre ele şi şoferul care ar fi intrat în grupul de oameni. Unul dintre pacienţii care a fost dus la Spitalul Judeţean Buzău a fost ulterior transferat la Spitalul Floreasca din Bucureşti.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker