Educație

Bacalaureatul și evaluarea națională ar putea avea loc în iulie, fără materia din semestrul 2

Anul școlar nu va fi înghețat, a anunțat Monica Anisie, ministrul Educației în urmă cu puțin timp. Probele scrise ale evaluării naționale și bacalaureatului ar putea fi organizate în iulie, iar subiectele nu vor cuprinde programa aferentă semestrului al doilea, a mai precizat ministrul Educației. Data depinde însă de evoluția pandemiei de coronavirus în România, a adăugat ea. 

„Precizez că data exactă privind reluarea cursurilor se va stabili în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus din România și în funcție de deciziile Comitetului National pentru Situații de Urgență. (…) În funcție de data la care se reiau cursurile, Evaluarea Națională și Bacalaureatul ar putea fi organizate în luna iulie. Nu va fi cuprinsă materia din semestrul II. Am anulat simulările examenelor naționale, evaluările pentru clasele II, IV si VI, dar și Olimpiadele si concursurile școlare”, a declarat ministrul Educației în cadrul unei conferințe de presă.

Monica Anisie a mai anunțat că mediile elevilor vor putea fi încheiate cu două note.

„Situația școlară a elevilor se va încheia cu minim 2 note și nota din teză. Materia va fi cea predată până la 11 martie. (…) Calendarele pentru înscrierea în clasa pregătitoare, la grădinită vor fi decalate și anunțate imediat ce va fi stabilită data reînceperea cursurilor”, a mai precizat Monica Anisie.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker