Politic

Avrămescu: „În ultimii ani, urșii au ajuns să intre efectiv în casele oamenilor”

Legea care permite intervenţia imediată împotriva urşilor periculoşi, nu doar în interiorul, ci şi în afara localităţilor, a fost adoptată miercuri pentru a doua oară, după ce președintele Klaus Iohannis a cerut o reexaminare a proiectului. Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat că deși are în vizor protejarea speciilor, siguranța oamenilor și a bunurilor acestora este mult mai importantă pentru autorități. Barna a mai declarat că genul acesta de măsuri „sunt soluţii imediate, imperios necesare în condiţiile înmulţirii atacurilor de urs şi a pagubelor provocate de aceste carnivore mari, pe fondul creşterii constante a populaţiei de urs brun din cauza unui management impropriu”.

Deputatul Gabriel Avrămescu, președintele organizației județene a Partidului Național Liberal, anunță că a votat, de asemenea, proiectul de lege prin care li se permite autorităților să intervină imediat în cazul urșilor considerați periculoși. Liderul liberal a mai spus că atacurile urșilor s-au înmulțit simțitor în ultima vreme, mai ales în zona de munte a județului Buzău, acolo unde localnicii sunt de-a dreptul terorizați de animalele sălbatice, care le vandalizează gospodăriile în căutarea hranei. „Am votat în plenul Camerei Deputaților proiectul de lege care permite intervenția imediată a autorităților în cazul urșilor periculoși. În ultimii ani am văzut tot mai des situații în care urșii, în căutare de hrană, au ajuns să intre efectiv în casele oamenilor. Astfel de situații au fost inclusiv în zona de munte din județul Buzău, unde, potrivit ultimelor date, ar fi aproximativ 1.000 de exemplare.

Potrivit proiectului de lege votat, intervenția în cazul urșilor se face gradual, mai întâi prin alungare, mai apoi prin tranchilizarea și relocarea animalului sălbatic, lucru făcut de medicii veterinari, iar în cazul în care ursul devine agresiv se poate recurge la extragerea sau împușcarea exemplarului”, a transmis Gabriel Avrămescu, pe pagina sa de Facebook.

Conform acţiunilor de monitorizare și estimare a efectivelor de animale sălbatice din speciile strict protejate – urs brun, lup, râs și pisică sălbatică -, realizat de către gestionarii fondurilor cinegetice din judeţul Buzău, în această primăvară, se pare că pădurile buzoiene găzduiesc circa 1.133 de exemplare de urși. Numărul acestora este în creștere, dat fiind că în 2021 figurau puțin peste 1.000 de exemplare la nivelul întregului județ.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker