Politic

Avrămescu, tratat cu spatele de consilierii județeni liberali

Președintele organizației județene a Partidului Național Liberal, deputatul Gabriel Avrămescu, dă semne că ar fi scăpat din mână o parte a organizațiilor din județ și, mai mult, a început să se plângă public de o asemenea stare de fapt.

La sfârșitul săptămânii trecute, pentru a doua oară în ultimele două luni, acesta și-a declarat public, la o emisiune a postului de televiziune FOCUS, nemulțumirea față de activitatea consilierilor județeni, pe care îi acuză de fraternizare cu dușmanul tradițional al liberalilor, Partidul Social Democrat, formațiune politică aliată, însă, la nivel guvernamental. Bomboana pe colivă a fost faptul că respectivii consilieri i-au dat „ignore” în momentul în care au decis să participe la delegația deliberativului județului în Republica Moldova, la Soroca, dar și la Chișinău, unde s-au pozat alături pe primarul filorus Ion Ceban. Aceasta după ce, aceiași aleși liberali au înfierat – nu știm dacă din convingere sau împinși de la spate – apetența executivului Consiliului Județean către direcționarea de sume importante către proiectele primarului capitalei Republicii Moldova.

„Îmi doresc ca autoritățile județene să lase vizitele la Chișinău, să se ducă mai întâi la Beceni, Vintilă Vodă, Lopătari, să vadă care e situația la fața locului. La Chișinău ne ducem să ne pozăm cu Ceban, inclusiv consilierii noștri au fost acolo, și, vă spun cu toată responsabilitatea, nu e normal. Au fost acolo fără să informeze. Din păcate, când s-a pus problema acestei deplasări, noi nu am fost informați; nici președinte, nici prim-vicepreședinte care avea ca atribuție coordonarea activității consilierilor județeni. O să avem o discuție în interiorul partidului să vedem care a fost motivația acestei vizite. Noi, în loc să ne uităm în teritoriu, să vedem ce avem în Buzău, să căutăm proiecte pentru buzoieni, ne ducem la Chișinău să ascultăm rachetele lui Putin cum trec peste Moldova să atace Ucraina, să omoare oameni acolo. Păi, asta vrem noi?”, a spus, la FOCUS TV, liderul liberal județean.

Avrămescu a spus că gestul consilierilor liberali de a face deplasarea în Republica Moldova de capul lor nu va rămâne fără urmări: „Este o abordare foarte interesantă și tare sunt curios când ne luptăm cu PSD și când nu ne luptăm cu PSD. S-au întors de la Chișinău, probabil că a fost mare armonie și concordie. Ideea este că trebuie să dăm un mesaj că putem să reprezentăm o alternativă or, în momentul în care vorbim despre alternative la PSD și la un anumit sistem de a face politică în județul Buzău, și după două luni noi ne urcăm în avion ori mașină să ne ducem la masă cu Ceban, mie mi se pare că suntem un pic, nu știu, cred că ne lipsește o consecvență politică. Cred că fiecare ar trebui să își facă o autoanaliză din acest punct de vedere și să vină în fața oamenilor să le spună exact care au fost interesele. O să avem o discuție în cadrul forurilor statutare ale partidului pentru că este inadmisibil ca poziția unui stat membru NATO, a unui partid care se dorește partid european, un partid care s-a exprimat clar împotriva genocidului pe care îl face armata lui Putin în Ucraina, noi să ne ducem să ne pozăm cu unul dintre susținătorii lui Putin din Republica Moldova”, a mai spus Avrămescu.

Câteva considerații

Fără îndoială, poziția deputatului Avrămescu este cât se poate de corectă în ceea ce privește dorința de a taxa gestul consilierilor PNL de a încinge o horă, nu atât alături de reprezentanții PSD, cât alături de primarul filorus al Chișinăului, Ion Ceban. Reamintim că OPINIA a exprimat un punct de vedere asemănător, ori de câte ori a fost vorba de gesturile executivului Consiliului Județean de a finanța proiecte ale acestuia din urmă.

Problema mare a conducerii organizației județene a Partidului Național Liberal este că s-a ajuns în situația ca aleșii județeni ai acestei formațiuni politice să plece de capul lor într-o asemenea deplasare, fără a informa conducerea PNL Buzău. Faptul că Avrămescu & Comp. au aflat post-factum despre această delegație poate indica și faptul că liderii liberali au scăpat din mână organizațiile din județ reprezentate de respectivii consilieri, dat fiind că marea lor majoritate nu provin din municipiul Buzău. O explicație posibilă a acestei stări de fapt este aceea că, exceptând câteva cazuri în care deputatul Avrămescu și prefectul Țiclea au pornit câte o cruciadă – cum ar fi cererile insistente ca urșii care coboară în zone locuite să fie împușcați -, majoritatea țintelor lor politice sunt concentrate în municipiul Buzău, cu precădere primarul Constantin Toma, căruia, între noi fie vorba, nu i-au oferit rețeta-minune de a zugrăvi bucătăria fără să faci mizerie în toată casa.

Mai mult, este ciudat că deputatul Avrămescu a ținut să facă din această problemă un spectacol mediatic – și nu o problemă de discutat în interiorul partidului -, în condițiile în care șifonați nu vor ieși doar excursioniștii din Consiliul Județean, ci și el însuși, care recunoaște că a fost tratat precum un băț de floarea-soarelui de aceștia.

Precedentul PDL

Un caz asemănător s-a înregistrat la Buzău în Partidul Democrat Liberal, când liderul județean al acestei formațiuni politice, Cezar Preda, a somat public un consilier local să opteze între o deplasare în străinătate alături de aleșii locali PSD și de primarul Constantin Boșcodeală și calitatea de membru PDL. Consilierul local a ales deplasarea în străinătate, iar la întoarcere a fost exclus din partid și îndepărtat din Consiliul Local.

Deosebirea fundamentală a fost că liderul PDL Buzău a știut din timp de deplasarea respectivă…

 

 

 

 

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker