AdministrațieSport

Aventura Gloriei în Liga 1 se lasă cu dosare penale

Vizate sunt două instituții publice

Antrenorul buzoian Ilie Stan, în vârstă de 58 de ani, a pregătit „echipa fanion” de fotbal a județului, Gloria, timp de două luni și jumătate, până la finalul sezonului 2024-2025, după ce Andrei Prepeliță și Eugen Neagoe au părăsit pe rând echipa. Fostul tehnician al echipei susține că nu a fost informat de la început cu privire la situația clubului și despre planul de desființare a echipei, fiind pus într-o situație complicată în relația cu jucătorii.

„Sunt foarte supărat după ultima experienţă de la Buzău, pentru că nu au fost corecţi cu mine. Puteau să-mi spună că începe play-out-ul acum, vezi că avem cinci-șase jucători care şi-au depus memoriile din luna ianuarie. Aduceam tinerii de atunci. Încercam să-i motivăm, dacă mai exista motivaţie. Ei au luat decizia de la sfârşitul lunii ianuarie să se desfiinţeze. Nu ştiam. M-au adus acolo, fiind buzoian. Îl punem pe Ilie la înaintare, du-te prin oraş, prin judeţ, să le aduc mâncare jucătorilor, multe lucruri. Tot n-am făcut nimic. După ce am câştigat la Sepsi, toată săptămâna am stat la Primărie şi la Consiliul Judeţean să pot să aduc primă, au venit după meci şi au zis că dau prime duble. Când te duci a doua zi în vestiar: <Coach, prima!>. Stai că n-am găsit, că nu avem. Le-am dat atunci, cu presiunea pe care am pus-o, le-au dat un avans din salariu, 1.000 de euro din ianuarie. Am jucat cu Oţelul şi am pierdut”, a declarat Ilie Stan, la Prima Sport.

La finele lunii mai, Consiliul Județean anunța că oprește finanțarea pentru Gloria Buzău, iar acum Ilie Stan susține că va merge în instanță pentru că nu i-a fost respectat contractul.

„Am stat trei luni şi jumătate. Am luat bani o lună de zile. Au spus că nu mai sunt bani. Mă sună şi acum jucătorii. Sunt jucători care nu au luat banii de trei luni de zile. Dacă nu mai există echipa, la cine? Dacă echipa continua, puteai să ceri, te duceai la Comisii, la Federaţie. Contractul l-am semnat cu reprezentantul Consiliului Judeţean, Adi Petre, şi cu reprezentantul Consiliului Local, Ceauşel, Cristi Ceauşel. Mi-au promis marea cu sarea. I-am dat în judecată, m-am gândit foarte bine. O să le fac şi plângere penală, altfel nu merge. M-au pus într-o situaţie incredibilă. Erau jucătorii, i-am adunat. Spuneau jucătorii: <Coach, te rugăm frumos să nu-i mai primeşti în vestiar pe conducători>. Îi minţeau, i-au minţit tot timpul. Este inadmisibil să renunţi aşa, este echipa comunităţii. Gloria Buzău, o echipă cu tradiţie în fotbalul românesc. Asta le-am cerut, nu vreau nu ştiu ce salariu. N-am avut nevoie de preparator fizic, eu am făcut totul. Ce vreau? Vreau doar salariul la timp, atât. <Nu se pune problema, Ilie>. Spun o chestie, mai sunt echipe în situaţia asta, care nu şi-au plătit jucătorii de anul trecut”, a mai spus Ilie Stan.

„Bravo lui Prepeliţă şi lui Neagoe, au fost băieţi deştepţi că şi-au încheiat conturile, au luat bănuţul. Acum antrenează, iar eu stau pe afară pentru că am retrogradat Gloria Buzău”, mai spune Ilie Stan.

Gloria Buzău, club retrogradat în sezonul trecut de Superligă, s-a desființat din cauza problemelor financiare și administrative. Astfel, Gloria s-a alăturat unei liste lungi de cluburi importante din fotbalul românesc care au ajuns să se desființeze, fie din cauza lipsei de rezultate, fie din cauza lipsei de perspective ale oficialilor.

„FC Buzău, un club înfiinţat în anul 2016 de către Primăria Municipiului Buzău, care a promovat în Liga 2, după ce a promovat un an, nu a avut drept de promovare în Liga 1. S-a decis apoi să fie o asociere între Primăria Buzău, Consiliul Județean, reprezentanţii clubului FC Buzău şi o societate privată pentru a avea o echipă care să promoveze în Liga 1, ceea ce s-a şi întâmplat. Până am promovat în Liga 1, lucrurile au decurs bine pentru că am avut o promovare rapidă, după aceea managementul defectuos la club a condus astăzi ca FC Buzău, cu sintagma Gloria, să ajungă în pragul desfiinţării. După retrogradare, s-a înscris la Liga 2, Consiliul Județean nu mai putea susţine FC Buzău pentru că am mers pe Legea 69 a sportului de performanţă şi pentru neîndeplinirea obiectivului, nu mai puteam susţine. Primăria Buzău, din lipsă de fonduri, a decis să nu mai susţină, iar mediul privat care nu a venit cu niciun aport în sezonul 2025-2026, am înţeles că vrea să iasă din această asociere şi în acest sens FC Buzău se va desfiinţa. Având foarte multe datorii, va ajunge cu siguranţă pe mâna unui executor judecătoresc şi apoi tot ce mai aveau ca patrimoniu să fie scos la licitaţie pentru achitarea datoriilor”, declara, în luna iulie, preşedintele interimar al Consiliului Județean, Adrian Petre.

A retrogradat  după doar un sezon petrecut în Superligă

Deși revenise cu mare entuziasm pe prima scenă a fotbalului românesc, formația din Buzău a avut parte de un sezon modest în Superliga României. Concret, Gloria Buzău a reușit să strângă doar 17 puncte în play-out-ul din sezonul anterior, puncte care au adus-o pe ultima poziție din clasament. Oficialii au încercat să găsească soluții prin schimbarea antrenorilor, dar lucrurile nu s-au îmbunătățit, astfel că echipa din Crâng a retrogradat direct de pe ultima poziție a Superligii.

 

Articole similare