Sport

Aur pentru Edi Ionescu la Europenele U19!

Echipa României a învins Cehia, la Gliwice

Parcurs absolut superb pentru echipa României Under 19, la Campionatul European de Juniori. Tricolorii, cu buzoianul Eduard Ionescu în echipă, au dispus în ultimul act de Cehia, 3 la 0, într-un ultim act în care puștii români au jucat, mai degrabă, ca niște sportivi cu ani mulți de experiență în spate.

Eduard Ionescu s-a impus cu 3 la 1 în meciul cu Ondrej Kveton, Darius Movileanu a învins cu 3 la 2 în partida cu Simon Belic, în timp ce Iulian Chiriță l-a surclasat, 3 la 0, pe Stepan Brhel. Trebuie menționat, echipa tricoloră își apără cu succes titlul european la juniori, performanță excelentă pentru sportul cu bila de celuloid din România.

În semifinală, tinerii români au trecut cu 3 la 0 de Franța, partida fiind deschisă de Edi, sportiv buzoian care și-a adjudecat cu 3 la 0 meciul cu Thibault Poret. Darius Movileanu a trecut, la rându-i, de Flavien Coton, 3 la 1, conturile fiind încheiate de Iulian Chiriță, sportivul român adjudecându-și meciul cu Hugo Deschamps, 3 la 2.

Cel puțin prin prisma rezultatelor obținute în ultimii patru ani, tenisul de masă românesc trece printr-o perioadă de grație, atât la seniori, cât și la tineret. Tot un buzoian spărgea barierele performanței, Ovidiu Ionescu obținând, alături de Alvaro Robles, argintul la dublu masculin, în 2019, la Mondialele de la Budapesta. Anul trecut, Edi Ionescu (nicio legătură de rudenie între cei doi) a fost detașat cel mai bun jucător de la Europenele de Juniori de la Belgrad, cu trei medalii de aur, la simplu masculin, dublu și cu echipa României.

Nu mai departe de acum trei săptămâni, delegația României obținea patru medalii la Jocurile Europene, două de aur și două de bronz, reconfirmând, dacă mai era nevoie, trendul ascendent de care tenisul de masă se bucură în această perioadă. La fel de important, rezultatele excelente ne oferă speranța într-o medalie obținută la Jocurile Olimpice de la Paris, eveniment care mai că bate la ușă. Până la urmă, nu ar fi un pariu foarte hazardat. Allez les Roumains!

Articole similare