Politic

AUR Buzău: ,,Se folosesc toate armele pentru a pune piedici înscrierii candidaților partidului la alegerile locale”

Autoritățile locale și formațiunile politice tradiționale se tem de o ,,confruntare deschisă  cu un partid nou înființat, dar cu o platformă generoasă și care răspunde tuturor cerințelor stringente ale românilor”, susține președintele organizației județene a Alianței pentru Unirea Românilor, Adrian Tudorancea. El mai spune, într-un comunicat de presă, că ,,se folo­sesc toate <armele>  pentru a pune piedici înscrierii candidaților partidului” la alegerile locale.

Tudorancea afirmă că ,,au existat mai multe episoade în care, prin <brațul înarmat> al Birourilor Electorale, au încercat să ni se pună piedici”, dar două dintre acestea ar fi, în vi­ziunea președintelui AUR,  mai importante. Pentru deliciul lecturii, redăm în cele ce urmează comunicatul de presă:

,,La Biroul Electoral de Circumscripție nr. 55 – Pănătău ­s-a REFUZAT primirea dosa­relor candidaților noștri, de către un Birou Electoral condus de către Primarul și Viceprimarul localității, toată lumea fiind înconjurată de sticle de șampanie și alte bunătăți, refuzîndu-se ­ana­liza acestor dosare, pe lângă faptul că s-au folosit cuvinte denigratoare la adresa Partidului și a reprezentanților acestora. La Biroul Electoral de Circumscripție nr. 9 – Beceni, reprezentantul nostru s-a prezentat la ora 23.50, dar sediul Primăriei unde funcționa Biroul Electoral era închis și nimeni nu a răspuns solicitării sale de a depune dosarele pentru candidaturi la funcția de Primar și funcțiile de Consilieri Locali. Pentru toate aceste situații există martori, sperând să fie păstrate și înregistrările de pe camerele de supraveghere ale Primăriilor respective, deși ne așteptăm ca, între timp, să intervină diferite <defecțiuni> ale acestor camere de ­suprave­ghere. Așteptăm răspunsul Biroului Electoral Județean față de contestația noastră, urmând să decidem dacă ne vom adresa și pe cale penală împotriva celor vinovați, fiind motive serioase pentru suspendarea procesului electoral în respectivele localități indicate mai sus”, se arată în comunicatul de presă al AUR Buzău, semnat de președintele organizației, Adrian Tudorancea.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker