Actualitate

Audiențele la Avocatul Poporului rămân suspendate până pe 15 mai

În scopul prevenirii răspândirii comunitare a infectării cu COVID-19, repre­zentanții Instituției Avocatului Poporului aduc la cunoștința cetățenilor faptul că deși se menține, până la data 15 mai, măsura suspendării audiențelor, ei pot beneficia în continuare, în mod gratuit de serviciile instituției prin  Biroul Teritorial Ploiești. Astfel, pentru a sesiza ­pro­blemele pe care le întâmpină, ce intră în competența Avocatului Poporului, îi pot apela pe reprezentanți instituției la numărul de telefon 0244.593.277.

De asemenea, cetățenii se pot adresa și în scris reprezentanților Avocatului Poporului. Ei pot trimite sesizările sub formă de mesaje prin e-mail pe adresa [email protected] sau prin poștă, pe adresa Ploiești, B-dul Republicii nr. 2, intrarea H, camera 155, etaj 1, județul Prahova.

În solicitările pe care le fac cetățenii sunt rugați să expună pe scurt problemele pe care le întâmpină în relația cu autoritățile publice, drepturile care li s-au încălcat, demersurile pe care le-au întreprins în mod personal pentru respe­ctarea drepturilor lor și dacă dețin documente relevante pentru sesizarea făcută să le atașeze în copie.

„Pe această cale, dorim să asigurăm cetățenii de întreaga obiectivitate a verificărilor întreprinse de instituția ­Avo­catul Poporului în raport cu autoritățile publice reclamate, ținând cont de faptul că potri­vit Constituției României și Legii nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatului Po­porului, republicată, instituția Avocatul Poporului este Autoritatea publică autonomă și independentă față de oricare autoritate publică din România și are drept scop apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice în raportările acestora cu autoritățile ­pu­blice”, transmit reprezentanții Avocatului Poporului.

În continuare, Instituția Avocatul Poporului  poate acționa în domenii precum: drepturile omului, egalitate de șanse între bărbați și femei, culte religioase și minorități naționale, drepturile familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap, apă­rarea, protecția și promovarea drepturilor copilului, armată, justiție, poliție, penitenciare, proprietate, muncă, protecție socială, impozite și taxe. Nu intră în competența Avocatului Poporului actele autorității judecă­torești, ale Parlamentului, Președintelui sau Guvernului.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker