Sport

I-au trăsnit pe arădeni

Luceafărul, victorie la Șimand, 12-3

Luceafărul este, și anul acesta, un exemplu de eficiență în lumea sportului românesc. Cu un buget infim, buzoienii reușesc să se mențină la cote cât se poate de decente în prima ligă de futsal, cu o abilitate de a maximiza resursele de invidiat. În ciuda constrângerilor financiare, echipa lui Iulică Trăsnea se ia la trântă, la figurat vorbind, cu mai toți granzii din Liga 1,

Nu mai departe de ultima etapă, buzoienii au câștigat la pas, 12 la 3, cu Șoimii Șimand, echipă de lângă Arad. După un drum lung de tot și o escală la Sibiu pentru somn, băieții lui Radu Burciu au ajuns la Șimand în ziua partidei, protocol aproape sinucigaș pentru o echipă profesionistă. Oboseala nu s-a văzut în joc, Luceafărul defilând și adjudecându-și încă o partidă disputată în circumstanțe nu tocmai fericite. Bobe, de patru ori, Mielușoiu și Burciu câte un hat-trick și Danciu cu o dublă au fost marcatorii buzoienilor.

Este a treia victorie stagională pentru „Luceferi”, după ce formația lui Iulica Trăsnea a reușit să câștige anterior alte două meciuri, cu CSM Tg. Mureș și West Deva, iar buzoienii sunt îndreptățiți să spere la mai bine, pe măsură rezultatelor. Luceafărul Buzău este pe locul 7, cu 9 puncte, iar etapa viitoare joacă la Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” cu CSM Deva, ocupanta locului 2, miercuri, 15 noiembrie 2023, de la ora 13.00.

Dincolo de rezultatele bune, Luceafărul are în lot și câțiva jucători buzoieni, Bobe și Danciu fiind, poate, numele cele mai rezonante. Cum-necum, Iulică Trăsnea a reușit să închege o echipă care se descurcă peste așteptări, repetăm, cu un buget infim, demonstrând că succesul nu e neapărat legat de resurse financiare considerabile, cât mai degrabă de abilitățile, creativitatea și determinarea tuturor celor implicați în viața unui club.

Articole similare