Actualitate

Au fost suspendate vizitele în secțiile Pediatrie, Neonatologie, ATI și Oncologie

În ultimile două zile, sâmbătă și duminică, la Unitatea de Pediatrie din Spitalul de Urgență Buzău s-au prezentat 11 copii, cu vârste cuprinse între 1 și 12 ani care, în urma testului rapid au fost depistați cu gripă de tip A și B. Copiii prezentau febră mare, cefalee, unii chiar și vărsături. Unii dintre ei au rămas internați la Secția Boli Infecțioase, alții au  fost trimiși la Spitalul Victor Babeș din Capitală, iar alții au plecat acasă cu scrisori medicale.

Pe lângă copii, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Buzău a ajuns și un tânăr în vârstă de 20 de ani, care, de asemenea, a fost diagnosticat cu gripă de tip B. Și acesta a fost direcționat către Secția de Boli Infecțioase. Ca urmare a acestei situații, Spitalul Județean Buzău a intensificat măsurile pentru prevenirea răspândirii gripei.

„Din cauza numărului foarte mare de prezentări la UPU Pediatrie din acest week-end și în urma confirmării prin test rapid a gripei în cazul a 11 copii și un adult, s-a luat decizia ca astăzi să se facă o dezinfecție aero micro floră și de suprafețe la Urgențe Pediatrie. De asemenea, s-a luat decizia ca personalul medical și pacienții suspecți de gripă să poarte echipament de protecție, respectiv masca. În ceea ce privește secțiile Pediatrie, Neonatologie, ATI și Oncologie, vizitele au fost suspendate”, a transmis, în luni dimineață purtătorul de cuvânt al SJU Buzău, Adriana Bunilă.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker