Trei Diane își pregătesc „skill-urile” de parenting
Cântărețele Diana Ștefănescu și Diana Ioniță așteaptă să devină mămici, în timp de actrița Diana Iarca se bucură deja de sentimentul de mamă

Dacă anii 2022 și 2023 au fost cei în care majoritatea artistelor din Buzău s-au căsătorit civil sau religios, anul 2024 a urmat cursul firesc și a fost plin de vești bune, artistele așteptând pe rând… barza. Mai ales, Dianele!
Și le luăm pe rând. Diana Iarca, actrița noastră frumoasă s-a bucurat toată primăvara și vara de burtica ei expusă la soare, iar în toamnă buzoianca a dat naștere unei fete perfect sănătoase, ca mai apoi, zilele trecute să îi organizeze celei mici petrecerea de botez. „Marea mea iubire!”, și-a descris sentimentul Diana la vederea fetei sale proaspăt creștinate. Diana s-a căsătorit pe 17 iulie 2023.
Tot Diana, dar Ioniță de data aceasta, este o viitoare mămică fericită și zâmbăreață, semn că puținele kilograme acumulate nu o împiedică să ducă încă spectacolele și evenimentele arvunite. Diana Ioniță a coordonat și a cântat în cadrul evenimentului anual cu copii „Măi române, românaș”, merge la petreceri private și este convinsă că va susține spectacolele și de Revelion, urmând ca anul viitor să se liniștească câteva luni, după ce naște. Diana Ioniță s-a căsătorit cu artistul Marian Ungureanu din 2019, dar petrecerea în rochia de mireasă s-a ținut pe 30 aprilie 2022.
Altă Diana, de data aceasta Ștefănescu, și-a anunțat și ea sarcina în această toamnă, după ce cântăreața s-a căsătorit cu nuntă mare și alai în 11 noiembrie 2023. Urmează ca în câteva săptămâni să afle și dacă va fi mamă de băiat sau de fată, cert este că va fi cel mai așteptat bebeluș din familie, atât părinții, cât și bunicii declarându-și nerăbdarea pentru a face cunoștință cu prințul sau… prințesa.



