Economic

Aproape 1.000 de cereri de ajutor de la producătorii buzoieni de roșii în contextul crizei ucrainene

990 de cultivatori de tomate din judeţ au depus cereri de ajutor financiar în contextul crizei din Ucraina; aceștia atrag atenţia asupra unei invazii de roșii care au pătruns în România, legume comercializate la preţuri cu mult sub cele practicate de producătorii locali.

Direcţia pentru Agricultură Judeţeană (DAJ) Buzău a primit, până la data de 10 mai, solicitări aferente Schemei de ajutor de stat pentru compensarea parţială a pierderilor la cultura de tomate în spaţii protejate, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Cuantumul ajutorului de stat care se acordă per beneficiar este echivalentul în lei al sumei de 1.500 euro pentru 1.000 mp. Pentru a fi eligibili, legumicultorii trebuie să facă dovada înfiinţării unei suprafeţe cumulate de minimum 1.000 mp, cultivată exclusiv cu tomate în spaţii protejate, să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în spaţiile protejate în anul 2024, la data depunerii cererii, să nu se afle în dificultate, respectiv în lichidare sau în faliment, şi să menţină cultura de tomate în spaţii protejate înfiinţată până la data efectuării plăţii.

„Au depus cereri de sprijin 990 de legumicultori la nivelul judeţului Buzău, fiecare dintre ei pentru câte 1000 mp. La acest moment DAJ a demarat verificările în teren”, a precizatdirectorul DAJ Buzău, Cosmin Florea, citat de „Agerpres”.

Producătorii atrag atenţia asupra faptului că pentru tomatele cultivate în spaţii protejate pe timpul iernii au fost suportate cheltuieli ridicate generate de încălzire care s-au reflectat în preţul final al produselor, iar pe piaţă ar fi ajuns roşii din import mult mai ieftine.

„Ne ajută această schemă, dar ajutorul l-au diminuat din ce în ce mai mult. Este singurul pe care îl primim, eu am 14.000 mp de solar, dintre care 4.000 le pun în iarnă, iar în martie încep să se coacă; şi este singurul ajutor pe care îl primim. 1.500 euro la 1.000 mp, chiar dacă am un hectar, mie nu îmi dă decât pentru 1.000 mp, indiferent ce suprafaţă am cultivată pe timpul iernii; spre exemplu, faţă de cei care pun vara şi nu cheltuie nimic cu încălzirea este aceeaşi sumă de 1.500 de euro. Pe noi ne afectează foarte tare importurile. Noi suportăm costuri foarte mari cu încălzirea… Nu ştim de unde vin, este o invazie de roşii, cel puţin din martie de când am ieşit eu cu roşii, este o invazie la nişte preţuri mici, pot fi de oriunde… Erau preţuri de 5-6 lei kilogramul în en-gros, în luna martie, cum să rezistăm cu preţurile acestea când noi încălzim toată iarna, iar costurile sunt enorme. La noi ieşeau preţurile undeva la 30 de lei kilogramul la nivelul lunii martie. De multe ori nu scoatem banii pe încălzire, pentru că vindem cantităţi mici şi lumea face comparaţie. Când vezi pe piaţă kilogramul de roşii cu 8-10 lei şi la noi la producător 30 de lei, la nivelul lunii martie… Acum au mai scăzut preţurile”, a declarat, pentru sursa citată, legumicultorul Mircea Tatu.

Articole similare