Cultură

Aniversarea dintr-un ceas de întomnare

Alexandru PRIPON

Vineri, 22 septembrie 2023, în Sala Amfiteatru a Muzeului Județean din Buzău, a avut loc o manifestare culturală de excepție, prilejuită de lansarea volumului „Cheia din vis”, al scriitorului Nicolae Peneș, poet, prozator și publicist de excepție, care a sărbătorit, în aceeași zi, și împlinirea frumoasei vârste de 88 de ani. Au fost prezenți membri ai Uniunii Scriitorilor din România, Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și Ligii Scriitorilor din România, oficialități locale, reprezentanți ai artelor, precum și persoane dornice să participe la acest moment încărcat de ample semnificații, când trecutul s-a transformat în viitor, luminând cu blândețe prezentul, la ceas de întomnare.

În cuvântul de deschidere, poetul, prozatorul și publicistul Nicolae Peneș a subliniat că volumul său „este un imn închinat iubirii”, mărturisind că, totuși aceasta mai cuprinde ceva: „dragostea pentru țara mea, pentru satul natal, pentru pădure, căci eram, în copilărie, ca un prinț al pădurii”. Versurile din volum au un adânc substrat religios și, sub pretextul iubirii fățișe, cu o puritate copilărească, ating profunde teme filosofice, iar autorul a ținut să spună că au fost scrise „în Săptămâna Luminată, când parcă îmi dicta cineva poeziile”, afirmând despre sine că este, așa cum arată și titlul unui poem, „Băcanul din colț, într-o prăvălie / Ce vinde de toate, dar și poezie (…) / Și m-au întrebat / De ce scriu atât de frumos și-s netulburat? / Le-am răspuns că ar fi un mare păcat / Ca poezia să fie alungată în pustie /Și nimeni despre ea să nu mai știe”.

Poetul Dumitru Ion Dincă, membru al Uniunii Scriitorilor, recent decorat, prin decret prezidențial, cu „Meritul Cultural în grad de Cavaler”, a remarcat că, „în poemele sale, mărturii ale unor stări limită încărcate de candoare, evitând convenționalul grosolan, Nicolae Peneș dă adevărata măsură a talentului său (…), ne provoacă la o adevărată călătorie inițiatică, traversând sângerând drumul cu obstacole prin forța credinței în divinitate, spre Edenul de taină (…) Ritualul spovedaniei la maturitate cucerește lectorul, producând stări de o mare liniște sufletească”.

Pr. prof. dr. Mihail Milea, membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști, a arătat că Nicolae Peneș „vorbește metaforic despre iubire, iubirea lui dintotdeauna este limba română – <Cina cea de taină a Carpaților>”. De asemenea, Părintele Milea a spus că, la 88 de ani, autorul este tânăr, deoarece „poezia întotdeauna te întinerește, îți dă avânt, pentru că poezia este inspirație divină. Venim din cer și ne ducem în cer, cu toată opera noastră”.

Tudor Cicu, critic literar, poet și prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, enumerând momentele petrecute de-a lungul timpului care îl leagă de sărbătorit, a pornit de la o idee diferită: „Pentru mine, Nicolae Peneș rămâne un prozator de observație, dar a venit o vreme când el s-a întors la dragostea dintâi, poezia (…) În noua carte, Nicolae Peneș pornește din nou pe urma poemelor cantilene. Pot să spun că el transmite trei direcții cititorilor, mai ales tinerilor: atunci când te apleci spre foaie, trebuie să știi dacă ai ceva de spus – dacă nu, mai bine abandonezi; important este să intri în literatură <cu lume>, dar trebuie să impui lumea pe care o concepi tu, altfel devii un imitator și un prestidigitator; când ești chemat să scrii poezie, cuvintele îți vor fi modelate după sentimentele pe care le ai, ca într-o matriță”.

Poeta, prozatoarea și publicista Elena Căpățînă, membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști și președinta filialei Buzău a Ligii Scriitorilor, i-a dăruit autorului o cheie lucrată artizanal, simbolizând numele cărții, „Cheia din vis”, remarcând că „purtând iubirea la rever, acea iubire care se ocupă de pace, de înțelegere, de a vedea tot ce-i frumos, ce este adevărat și de folos, domnul Peneș a descoperit acea cheie de Lumină, atât în vis, cât și aievea, căci are sufletul ca pâinea caldă și bună”.

În continuare, Călin Ghețu, un om de cultură de o deosebită importanță pentru județul Buzău, a vorbit laudativ despre „o carte extraordinară, cheia interpretărilor de poezie psalmică, având poezii de o încărcătură emoțională extraordinară”, deslușind în titlul și în conținutul volumului simboluri complexe: „Cheia drumului, a căii către Dumnezeu, a găsirii drumului către ființa iubită, către putere – dar nu cea materială, ci aceea pe care ți-o dă un suflet curat, în vederea întâlnirii dorite, a întâlnirii cu Dumnezeu”. De altfel, a remarcat domnul Ghețu, „Nicolae Peneș încă nu a găsit toate ușile deschise, încă nu a terminat de luptat, încă nu a trecut peste durerile de pe pământ (…), dar harul său îl va ajuta ca, peste ani, ne dăruiască un nou volum de poezie, încheindu-și cu bucurie lupta și drumul către regăsirea împărăției lui Dumnezeu”.

Cornelia Ionescu Ciurumelea, artistă plastică talentată, care s-a ocupat atât de coperta, cât și de grafica volumului lansat, a mărturisit: „Am căutat firul roșu spre inima poetului, marele adevăr care îl reprezintă”, arătând că, până la urmă, <Cheia din vis> a fost ascunsă întreaga viață în sufletul poetului”.

Dan Ionel Dinu, poet și publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști, remarcând că s-a discutat mult despre autorul Nicolae Peneș, a vorbit despre „omul Peneș, un om care a rămas să-și duca făclia culturii, indiferent de vreme și de vremuri”, amintind despre parcursul jurnalistic remarcabil al sărbătoritului, precum și despre deontologia sa profesională și ținuta sa morală ireproșabilă. Apoi a rememorat „tirajul record deținut de un ziar buzoian. Era la puțină vreme după Revoluție, când apăreau gazetele precum ciupercile, iar toată suflarea ziaristică umbla după subiecte senzaționale. Cu <mea culpa> pentru breasla căreia îi aparțin, momentul a rămas în istorie drept <găina care făcea pui vii>. Atunci, aflat la început de carieră, am primit o lecție de profesionalism de la domnul Peneș, lecție pentru care, cu oarecare întârziere, îi mulțumesc acum: a venit la redacție și ne-a adus să publicăm un <material>, cum le ziceam, generic, articolelor. S-a dovedit a fi ancheta făcută de domnia-sa despre asasinarea îndrăgitei cântărețe Mihaela Runceanu, anchetă realizată după standardele cele mai clare ale jurnalismului, standarde cărora li se adăuga talentul scriitorului. A fost un <boom>, un serial care vindea ziarul de la poarta tipografiei, cu suplimentarea tirajului la cifre amețitoare, de neconceput în prezent”.

Viorel Frîncu, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști și al Uniunii Epigramiștilor Români, cetățean de onoare al municipiului Buzău, a remarcat, cu umor, că „domnul Peneș, când mi-a oferit cartea, mi-a citit jumătate din ea”, apoi a povestit despre ceea ce îl leagă de sărbătorit: „Ne-am întâlnit pe tărâmul cultural de multe ori. Îmi citea pagini întregi despre Mihaela Runceanu”. Apropiat al lui Nicolae Peneș, Frîncu a ținut să spună că acesta „are o vitalitate extraordinară. La dânsul acasă găsești întotdeauna un pix și o foaie de hârtie, face tot timpul însemnări”, explicând, astfel, remarcabila vigoare literară a scriitorului octogenar.

Poetul Ștefan Dima Zărnești a vorbit despre volumul lansat, remarcând metafore subtil așezate în poeme și versificând cu dibăcie un elogiu adus autorului, despre care a spus: „Nicolae Peneș este poetul care știe să își cânte anotimpul de aur”.

În încheiere, subsemnatul, parcimonios cronicar al evenimentului, am făcut observația că am fost cel mai tânăr dintre cei prezenți, fiind înconjurat de foști profesori din perioada studiilor (pr. prof. dr. Mihail Milea și prof. Ștefan Stănescu, dirijorul cunoscutului cor Lyra), dar și de persoane care mi-au influențat, întocmai ca niște profesori, parcursul literar și publicistic. „Dumneavoastră, domnule Nicolae Peneș, ați fost un profesor pentru generația mea, căreia i-ați arătat ce înseamnă jurnalismul adevărat. Și, pentru aceasta, vă mulțumim!”, i-am transmis sărbătoritului. Privitor la volum, am menționat că nu poate fi încadrat într-un „dosar” anume al liricii, afirmând că, „în aceste vremuri pline de vorbe dar sărace în cuvinte”, este „o adevărată școală de poezie, din care cei care doresc să pășească pe acest drum vor învăța cum trebuie să fie conceput un poem”.

În încheiere, profesorul Ștefan Stănescu a dat tonul unui „Mulți ani trăiască!”, interpretat cu emoție firească de toți cei prezenți, iar ecoul acestui imn va rămâne mult timp de acum înainte în sufletele participanților la aniversarea dintr-un ceas de întomnare…

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker