Actualitate

Angajat al DEER Buzău, premiant la Trofeului Electricianului

Distribuție Energie Electrică Romania (DEER), parte a Grupului Electrica, a obținut premii importante atât în competițiile individuale, cât și în cele pe echipe, la etapa națională a celei de-a 44-a ediții a Trofeului Electricianului, desfășurată în perioada 6-10 iulie, la Iași.

Evenimentul a reunit elitele din domeniul distribuției energiei electrice, alături de dispeceri și elevi din liceele cu profil energetic, sub deviza profesionalismului, pasiunii și excelenței.

Echipa DEER, formată din 24 dintre cei mai buni specialiști ai companiei, a demonstrat, încă o dată, profesionalism, competență tehnică, precizie și spirit de echipă, obținând un palmares impresionant: Trofeul de mentenanță, două locuri I la secțiunea pe echipe, trei locuri I la secțiunea individuală, precum și alte premii la probele individuale și pe echipe ale competiției, dar și premii speciale.

„Trofeul Electricianului este una dintre cele mai importante competiții profesionale din domeniul distribuției energiei electrice și o oportunitate de a pune în valoare pregătirea, responsabilitatea și profesionalismul specialiștilor din acest sector. Transformarea rețelelor de distribuție și procesul de tranziție energetică aduc provocări tot mai complexe, iar succesul acestora depinde, în primul rând, de oamenii care proiectează, exploatează și modernizează infrastructura energetică. Rezultatele obținute de colegii noștri reprezintă o recunoaștere a pregătirii și implicării lor. Îi felicit pe toți participanții, pe colegii care au reprezentat DEER, precum și pe elevii care au participat la această ediție și care reprezintă viitoarea generație de specialiști ai domeniului energetic”, transmite Mihaela Rodica Suciu, director general DEER.

Printre premianți se numără și un angajat al sucursalei Buzău, Gheorghe Bratosin, care a obținut locul al doilea la categoria „Măsurare energie electrică”.

Competiția, aflată la cea de-a 44-a ediție, este una dintre cele mai prestigioase manifestări profesionale din domeniul energetic. Organizat pentru prima dată în 1977, tot la Iași, evenimentul a devenit de-a lungul timpului un simbol al excelenței profesionale și al schimbului de experiență între specialiștii din distribuția energiei electrice și rămâne un simbol al excelenței tehnice și al valorilor care definesc meseria de electrician.

Distribuție Energie Electrică Romania (DEER), parte a Grupului Electrica, este cel mai mare operator național de distribuție a energiei electrice, care acoperă 18 județe, reprezentând 40,7% din teritoriul României (97.196 kmp). Cu o tradiție de peste 120 de ani, DEER oferă servicii pentru peste 4 milioane de utilizatori, prin intermediul unei rețele de distribuție a energiei electrice de peste 200.000 km.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare