Andreea Runceanu, o singură dorință la aniversarea a 45 de ani

A împlinit de curând o vârstă frumoasă, însă buzoianca nu a avut nicio pretenție complicată cu această ocazie, singura ei solicitare aniversară fiind să aibă oameni faini alături de ea, așa cum a avut și până acum.
Cel mai frumos cadou pe care i l-a adus viața în mod repetat a fost fiecare om din viața ei. Artista buzoiancă Andreea Runceanu mărturisea asta zilele trecute, când a împlinit vârsta de 45 de ani, subliniind că unii oameni din viața ei au venit pentru că i-a chemat, alții pentru că au ales-o ei pe ea, iar pe alții i-a găsit deja fiind „ai ei” acum fix 45 de ani, când a venit pe lume.
„Cum se face că sunteți toți așa mișto? Familie, prieteni, colegi de scenă, profi, mentori, colaboratori, elevii școlii și familiile lor, sau oameni cu care pur și simplu doar fac schimb de zâmbete când ne întâlnim. Vă știți voi care sunteți. Dacă n-aș deschide știrile, social media, aș zice că oamenii sunt buni doar, nu știu să fie răi. Așa că dacă vă gândiți la ce cadou să-mi mai dați de ziua mea, știți deja: să rămâneți așa buni la suflet cum sunteți. Și dacă vreți trimiteți-mi în continuare oameni faini ca voi, muzicieni, pedagogi, sau cărora le-ar plăcea să fie în echipa Yamaha Music School (proiectul forte de care se ocupă acum Andreea Runceanu, n.r.)”, a spus aceasta.
Cu acest prilej, buzoianca și-a anunțat și dorința de a-și mări echipa la școala de muzică, mai ales pe funcția de profesor și pe administrativ, pe timp de vară, dar și pentru următorul an școlar. Și elevii sunt în aceeași măsură căutați pentru aprofundarea talentului muzical. „Dacă ești un muzician pasionat și te-ar interesa să dai mai departe ce știi, ajutat de metode bine structurate, într-o școală de muzică modernă, cu un colectiv de colegi sufletiști, dă-ne un semn și noi revenim cu detalii. Poate îți e locul la noi! Ideal ar fi să fii chitarist, toboșar, pianist, profesor de canto sau multiinstrumentalist și să poți preda și în weekend. Școala se mărește pe zi ce trece și avem nevoie de ajutor pe partea de administrativ.Scrie-ne mail pe adresa [email protected]”, este anunțul buzoiencei despre intenția de a-și mări echipa de la școala de muzică.



