miercuri, 05 august 2020

Andreea Runceanu, mărturisiri în faţa elevilor buzoieni: „Eram cea mai bună de la Buzău, dar la Bucureşti, în clasa a VI-a, m-am trezit că eram mediocră”

Buzoianca Andreea Runceanu a fost una dintre vedetele-exemplu care au venit să le vorbească tine­rilor buzoieni prezenţi la Bookland despre succesul în viaţă, artista dezvăluind cum a ajuns să fie leaderul uneia dintre cele mai de succes trupe din România, „Amadeus”. Foarte mândră că a avut ocazia să urce pe scena Bookland, la Teatrul „G. Ciprian”, după un alt buzoian celebru, actorul Vasile Calofir, Andreea s-a declarat o fană a acestuia. „Mă simt ca şi cum intră Amadeus pe scenă după Bruno Mars”, a glumit Andreea.

Nepoata regretatei Mihaela Runceanu le-a spus elevilor buzoieni cum a început provocarea numită „Amadeus”, prin 2001, şi cum a ajuns, alături de Patricia, Laura şi Bianca, să formeze una din primele trupe classical crossover din Europa.

„Când am început cu Amadeus m-am gândit că vor râde colegii de mine”

„Am cântat în peste 40 de ţări, pe patru continente şi suntem recunoscătoare pentru locul pe care îl avem acum. Am pornit cu gândul că cel mai frumos lucru care poate să existe pe planetă este să cânţi. Am avut curaj sa spun DA vieţii, deşi am citit o carte în copilărie cu fetiţa care îl lua pe NU în braţe. Trebuie să îndrăzniţi să spuneţi DA! Cu ajutorul fratelui meu, Xenti Runceanu, am început cariera cu Amadeus, deşi nu mi s-a părut că mi se potriveşte atunci când a venit Xenti la mine cu propunerea. Când am început cu fetele, mi-am dat seama că acolo este locul  meu, pe scenă. În mintea unui student la Conservator ce eram pe atu­nci, am gândit că vor râde colegii de mine, că muzica clasică nu este pentru emisiunile alea ieftine de la televizor. Dar ce aveam să cânt eu cu Amadeus mi se potrivea perfect, chiar şi la televizor. Aşa că trebuie să spuneţi DA vieţii la ocaziile care vi se oferă, dar să vă informaţi în acelaşi timp despre oportunitate”, a spus Andreea Runceanu.

„Degeaba aveţi prieteni care râd toţi la glumele voastre. Nu aceia sunt potriviţi pentru voi”   

Vedeta a mai subliniat faptul că elevii, mai ales la această vârstă la care nu ştiu sigur pe ce drum să se îndrepte în carieră, trebuie să ţină cont de toate posibilităţile, dar mai ales să se înconjoare de oameni mult mai deştepţi decât ei, ca să aibă ce învăţa.

„Degeaba aveţi prieteni care râd toţi la glumele voastre. Nu aceia sunt potriviţi pentru voi. Voi trebuie să evoluaţi mereu. Şi această evoluţie am simţit-o şi cu Amadeus. De 18 ani, tot evoluăm, şi mai avem. Am avut şi momente sensibile. Prin 2010, ni s-a spus că nu mai avem ce să oferim. Şi atunci ne-am luat destinul în propriile mâini. Alături de Patricia, am adus trupa Amadeus pe reţelele de socializare, peste tot. Am făcut tot ceea ce făcea casa de discuri, managerul, am luat-o de la zero. Iar acum suntem la apogeu, dar am crezut în el, nu am renunţat.  Credeţi mereu în puterile voastre, că nu sunteţi întâmplător şi degeaba în acel moment. Nu vă gândiţi să faceţi ceva în care sunteţi cei mai buni, faceţi doar ceea ce vă place, şi nu veţi simţi niciodată că munciţi!“, a mai spus Andreea.

„Am avut şi curajul să plec de la 12 ani la Bucureşti”

Lidera trupei Amadeus a recunoscut însă că în cariera ei a fost vorba şi de noroc. Universul a fost de partea ei, pentru că, de mică, Andreei i s-a pus în mână vioara şi s-a îndrăgostit de ea.

„Nu a trebuit să caut altceva. Mama cânta la vioară, este profesoară şi acum la Liceul de Arte <Margareta Sterian>, Georgeta, este cu mine în sală, iar tatăl meu cânta la chitară, compunea, făcea poezii. Am fost norocoasă să o am mătuşă pe Mihaela Runceanu, plus pe fratele meu care era pe val cu trupa <No comment>, aşa că da, am avut un drum presărat cu ajutoare de valoare. Dar am avut şi curaj. Să plec de la 12 ani la Bucureşti, pe vremea când eu eram cea mai bună aici, acasă, la Buzău, a fost un efort mare şi am avut o ambiţie puternică. De asta vă şi spun, nu vă mulţu­miţi să fiţi cei mai buni la un nivel mediu, trebuie să trageţi pentru mai sus. Aici eram foarte bună, cea mai bună, dar la Bucureşti, în clasa a VI-a, m-am tre­zit că eram …mediocră. Eram de 8,60 şi nu de 10 la examenul de an şi am avut o mare deza­măgire. Erau unii colegi foarte buni. Pentru mine a fost foarte greu, dar trebuia să trag foarte tare. Şapte-opt ore pe zi mi se părea foarte puţin să studiez, şi simţeam că nu evoluez. Dar cartea <Jocul cu mărgelele de sticlă> mi-a dat revelaţia în anii liceului.  Evoluţia este în trepte. Nu este continuă. Ca urcuşul pe un munte. Iar când simţi că nu se întâmplă nimic, trebuie să nu renunţi, că sigur urmează evoluţia. O vei simţi!”, le-a mai spus Andreea Run­ceanu elevilor buzoieni.

loading...
error: Content is protected !!