Monden

Andra Gogan a sărbătorit Ziua Copilului… pe scenă

Este o cântăreață cunoscută, dar și o profesoară ambițioasă! Andra Gogan lucrează intens și la proiectele ei de muzică și dans, dar și la Academia pe care o coordonează, de unde își „adună” laurii atunci când urcă cu elevii săi pe scenele concursurilor internaționale. Chiar de 1 iunie Andra Gogan a anunțat, la matinalul lui Răzvan și Dani, că s-a întors din Croația cu elevii săi, care au demonstrat pe scena unei competiții internaționale că sunt de top, câștigând locul 1. Ei au avut o coregrafie și un colaj pus cap la cap de către artista buzoiană, moment cu care s-a pregătit și pentru ziua de 1 iunie la matinal, împreună cu vedeta trupei, verișorul ei în vârstă de doar 6 ani, Teo.

„Când mă uit la Teo mă văd pe mine. Și eu am început de mică cu muzica, concursurile, cu dansul și mă bucur că pot să îl îndrum și pe el în această pasiune. Și azi petrecem, mergem cu acest moment în câteva spectacole pentru copii, așa cum făceam și eu când eram mică. Țin minte că într-o zi de 1 iunie am avut chiar și patru spectacole în care am dansat și am cântat și am stat numai pe drumuri de Ziua Copilului, pentru că două dintre ele erau la Iași și Timișoara. Dar nu conta, 1 iunie era despre muzică și scenă, așa cum am făcut și azi. La mulți ani tuturor, să fiți mereu copii!”, a fost mesajul transmis de buzoiancă în emisiunea matinală.

Andra Gogan a mai anunțat că pregătește lansarea sezonul doi din serialul „Sirenele”. În noua serie vor juca și actori profesioniști, ca Anca Sigartău și Constantin Cotimanis. Ea spune că cea de-a doua serie nu va fi propriu-zis o continuare a celei dintâi. „Ne-am apucat încă de anul trecut de filmarea acestora, dar nu au mers lucrurile ca la carte. Și uneori a trebuit să mai luăm și pauze, cum ar fi cele legate de sărbătorile de iarnă, sau pur și simplu impuse de situația generală cu pandemia. Am gândit-o destul de independent față de prima, deși multe dintre personaje se vor regăsi, desigur, și în cea de a doua. Voi fi iar în compania lui Iulian Lemnaru, un cunoscut youtuber, dar și a Mariei Dinu și a Dariei Meluță, ambele de la Academia mea de dans. Noutatea este că fratele meu, Răzvan, este regizorul noii serii. Și că vom colabora cu câțiva actori profesioniști. I-am ales, vă spun sincer, urmărind serialele de mare succes de la PRO TV și Antena 1. Așa că pot anunța în premieră că nume precum Constantin Cotimanis și Anca Sigartău vor face parte din viitoarea ediție a serialului!”, a adăugat pentru playtech.ro Andra Gogan.

Ca și prima serie, și cea de a doua va avea tot zece episoade și va fi difuzată exclusiv pe o platformă online, toate detaliile urmând a fi anunțate în preajma datei de lansare.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker