Politic

Andi Cristea, la conducerea Grupului Parlamentar de prietenie cu Singapore

Deputatul social-democrat de Buzău Andi Cristea a fost desemnat, de către camerele reunite ale Parlamentului, la conducerea Grupului Parlamentar de prietenie cu Republica Singapore. Conform acestuia, la baza alegerii sale a stat experienţa anterioară pe care Cristea a acumulat-o ca membru al Parlamentului European, când a fost membru al aceluiași grup de prietenie parlamentară, dar și ca vicepreședinte al Comisiei pentru Afaceri Externe a aceleiași structuri parlamentare.

„Am onoarea ca, în urma votului acordat în ședinţa plenului reunit al Parlamentului, să conduc Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Singapore. Este o continuare firească a activităţii mele din Parlamentul European, unde am făcut parte din același grup de prietenie parlamentară. Iar din postura de vicepreședinte al Comisiei pentru Afaceri Externe a PE am avut, de asemenea, o bună colaborare cu Singapore și cu Ministerul de Afaceri Externe al acestui stat, condus de Excelenţa Sa Dr. Vivian Balakrishnan. Din această nouă ipostază îmi propun să impulsionez cooperarea bilaterală între parlamentele naţionale ale României și Republicii Singapore și identificarea opor­tuni­tă­ţilor de cooperare în dife­rite domenii”, a scris pe pagina sa oficială de Facebook deputatul social-democrat de Buzău Andi Cristea.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker