Actualitate

Anchetă a IGPR la IPJ Buzău legată de modul în care au intervenit poliţiştii în cazul activistului buzoian

Poliţia Română face verificări interne cu privire la felul în care a fost făcută intervenţia de către poliţişti în cazul bărbatulul agresat în trafic.

Controalele vor fi făcute prin specialiţii de la Direcţia de Control Intern ai Poliţiei Române pentru a fi stabilit dacă poliţiştii respectivi au acţionat în conformitate cu prevederile legale în vigoare, arată un comunicat de presă al IGPR.

Având în vedere evenimentul din judeţul Buzău, de ieri, 12 iunie, Centrul de Informare şi Relaţii Publice al Inspectoratului General al Poliţiei Române este abilitat să comunice următoarele: Conducerea Poliţiei Române a dispus efectuarea de verificări, cu privire la modul de intervenţie, prin specialiştii Direcţiei Control Intern – I.G.P.R., pentru a se stabili dacă poliţiştii din Buzău au acţionat conform prevederilor legale în vigoare”, potrivit anunţului IGPR.

Cei trei bărbaţi ar fi încercat să îl blocheze în trafic,i-au distrus autoturismul cu care se deplasa şi chiar l-au lovit. Activistul de 41 de ani a scăpat de furia acestora fugind şi sunând la 112. Un prim echipaj de Poliţie trimis la solicitarea victimei nu a reuşit să îl protejeze pe acesta de furia agresorilor şi cei trei indivizi nu au fost potoliţi decât la sosirea mascaţilor.

După audieri cei trei au fost eliberaţi, iar duminică seară aceştia au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentaţi judecătorului cu propunerea de arestare preventivă pentru lovire, sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

În continuarea cercetărilor privind agresiunea din data de 12 iunie a.c., în care un buzoian, în vârstă de 41 de ani, ar fi fost agresat de către trei persoane, în timp ce se afla în trafic, astăzi, ca urmare a probatoriului administrat, cei trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 27 şi 44 de ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă şi introduşi în Centrul de Reţinere şi Arest Buzău, urmând a fi prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, transmite biroul de presă al IPJ Buzău.

Imediat după aplanarea conflictului, au fost demarate cercetări în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea şi supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, urmând ca, în funcţie de materialul probator administrat, a se stabili cu exactitate delimitarea încadrării juridice a faptelor, în dinamica săvârşirii lor.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker