Administrație

Amenzi de aproape patru miliarde de lei aplicate de Direcția de Sănătate Publică în primele șase luni ale anului

În primul semestru al anului 2025, inspectorii sanitari din cadrul Serviciului de Control în Sănătate Publică au efectuat un număr de 616 acțiuni de control și 15 de recontrol, se arată într-un plan de acțiuni întocmit pe primele șase luni. Au fost vizate 14 domenii de activitate, din care au rezultat

  • 263 controale în domeniul alimentului;
  • 100 controale și patru recontroale în domeniul asistenței medicale, fiind recoltate un număr de 118 probe, din care 113 conforme și cinci neconforme;
  • 95 controale în domeniul apei potabile, fiind recoltate un număr de 141 probe, din care șapte corespunzătoare, 73 necorespunzătoare microbiologic și 126 necorespunzătoare fizico-chimic;
  • trei controale în domeniul turismului;
  • un control în domeniul produselor cosmetice, fiind verificate șase astfel de produse, toate neconforme. S-a dispus retragerea de la comercializare a 15 flacoane;
  • 14 controale în domeniul unităților de învățământ și al societăților comerciale care distribuie produse alimentare în incinta acestora. S-a dispus retragerea de la comercializare a 40,633 kg și 21 l produse alimentare nerecomandate elevilor;
  • 70 controale în domeniul produselor biocide, fiind verificate un număr de 109 produse, din care 25 neconforme;
  • zece controale în domeniul articolelor tratate, fiind verificate un număr de 23 produse, din care 11 neconforme. S-a dispus retragerea de la comercializare a șapte bucăți;
  • 5 controale în domeniul deșeurilor rezultate din activitatea medicală;
  • un control în domeniul saloanelor de înfrumusețare;
  • 54 controale și 11 recontroale în domeniul mediul de viață al populației;
  • un control în cadrul SRAAF (sistem rapid de alerta pentru alimente si furaje).

În total, au fost aplicate un număr de 172 sancțiuni, din care 94 avertismente și 78 amenzi contravenționale, în cuantum de 212.700 lei.

Raportul de activitate menționează și  un număr de 14 acțiuni tematice:

  • pentru verificarea respectării legislației sanitare în vigoare în cabinetele de medicină dentară publice și private;
  • pentru verificarea respectării legislației sanitare în vigoare în domeniul suplimentelor alimentare din aria de responsabilitate a Ministerului Sănătății și al alimentelor cu adaos de vitamine, minerale și alte substanțe;
  • pentru verificarea condițiilor generale de igienă privind calitatea apei potabile în unitățile sanitare cu paturi, publice și private care dispun de sursă proprie de apă potabilă; pentru verificarea articolelor tratate;
  • în unitățile de învățământ preuniversitar privind comercializarea de produse alimentare nerecomandate preșcolarilor și școlarilor;
  • la producătorii, importatorii și utilizatorii de produse biocide;
  • pentru verificarea respectării Normelor de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale în toate unitățile sanitare publice și private cu paturi, cu excepția spitalelor de psihiatrie, recuperare, cronici și pediatrie;
  • privind verificarea respectării condițiilor igienico-sanitare în unitățile de panificatie, patiserie, cofetarie, carmangerie, depozite și unități de comercializare în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale;
  • referitoare la verificarea respectării legislației în vigoare privind mențiunile nutriționale și de sănătate înscrise pe produsele alimentare;
  • privind condițiile de aprovizionare cu apă potabilă a localităților, din mediul rural;
  • privind verificarea respectării legislației în vigoare în domeniul materialelor în contact cu alimentele;
  • pentru verificarea respectării legislației sanitare în vigoare în spitalele de urgență și institutele medicale, precum și în ceea ce privește gestionarea deșeurilor rezultate din activitățile medicale, inclusiv cele neutilizate și/sau expirate de la populație;
  • privind verificarea respectării condițiilor igienico-sanitare în unitățile de producție, preparare și alimentație publică în timpul Târgului de vară Drăgaica; pentru verificarea modului în care se realizează procedurile de dezinsecție.

Articole similare