ActualitateCultură

Alternosfera, în concert la Buzău

La finalul lunii noiembrie 2022, Alternosfera au lansat „Bonjour Madame”, primul single de pe viitorul album al trupei. Acum, la trei luni distanță, formația de rock și alternative din Republica Moldova va lansa o nouă piesă, „Imnuri de război”. Lansarea single-ului va avea aduce cu sine și un turneu național de promovare a acestui nou material.

Astfel, în perioada 25 februarie – 1 aprilie 2023, Alternosfera va susține 13 concerte în România, în orașe precum București, Suceava, Bistrița, Târgu Mureș, Constanța, Galați, Iași, Sibiu, Oradea, Pitești, Timișoara, Râmnicu Vâlcea. Pe lista orașelor unde se vor auzi piesele trupei din Republica Moldova se numără și Buzăul, iar pe data de 11 martie, fanii sunt așteptați la No Limit. Nu este prima oară când Alternosfera concertează la Buzău, aceștia luând parte în anii trecuți la festivalul rock Top T.

Prestația artistică, show-urile mereu explozive, energia debordantă și numărul extrem de mare de fani prezenți la concerte au făcut ca Alternosfera să devină un etalon pentru zona de rock și alternative de la noi din țară. De-a lungul timpului, trupa a susținut sute de concerte în România și Republica Moldova, lansând până în prezent șase albume și un EP, printre cele mai cunoscute hituri numărându-se Orașul 511, Wamintirile, Ploile nu vin, Flori de mai, Închisoarea albă, Două Eve, Mută, Haosoleum, Lucis, Epizodia, Fântânile, Bonjour Madame. În 2022, Alternosfera a susținut prima parte a turneului Theatroll | Corbul Troian – o serie de concerte în cele mai frumoase săli de spectacol din România și Republica Moldova.

Primul concert din cadrul turneului va avea loc sâmbătă, 25 februarie 2023 la Arenele Romane din București, iar următoarele concerte vor avea loc după cum urmează:

  • Joi, 2 martie 2023 / Suceava / Art Rock Cafe
  • Vineri, 3 martie 2023 / Bistrița / Soho Music Hall
  • Sâmbătă, 4 martie 2023 / Târgu Mureș / Jazz&Blues Club
  • Joi, 9 martie 2023 / Constanța / Doors Club
  • Vineri, 10 martie 2023 / Galați / Union Jack
  • Sâmbătă, 11 martie 2023 / Buzău / No Limit
  • Vineri, 17 martie 2023 / Iași / Underground Pub
  • Vineri, 24 martie 2023 / Sibiu / Oldies Pub
  • Sâmbătă, 25 martie 2023 / Oradea / Casa Tineretului
  • Joi, 30 martie 2023 / Pitești / Club Hush
  • Vineri, 31 martie 2023 / Timișoara / Casa Tineretului
  • Sâmbătă, 1 aprilie 2023 / Râmnicu Vâlcea / Aby Stage Bar

Biletele pentru evenimentele din cadrul IMNURI DE RĂZBOI TOUR se pot achiziționa exclusiv prin rețeaua iabilet.ro.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker