Actualitate

Foto / Alpinistul buzoian Gabriel Băicuș, la „Poarta Everestului”

Buzoianul Gabriel Băicuș a pornit pe drumul către Everest. După două zile de drumeție se află la „Poarta Everestului”.

„După două zile de drumeție am ajuns în celebrul orășel Sherpa Namche Bazaar. Este cel mai important de pe valea SoluKhumbu și este supra numit <Poarta Everstului> deoarece, pentru a ajunge la taraba de baza trebui să-i treci pragul. Mă simt excelent, iar grupul pe care îl coordonez este foarte fain. Astăzi e anul nou nepalez, iar de mâine vom fi în 2080”, este cel mai recent mesaj al alpinistului buzoian dinainte de marea bătălie cu muntele.
Prima zi de drumeție, de la Lukla la Phakding, un  traseu de 9 km, ușor, de coborâre, l-a parcurs, spune el într-o postare pe Facebook, cu voioșie și stare bună. „După masă am ieșit și la o tura ușoară de aclimatizare, la câteva sute de metri mai sus, până la o mănăstire budistă, ca să ne obișnuim cu aerul tare de Himalaya”, mai spune Gabriel Băicuș.

El a ajuns la Kathmandu în data de 7 aprilie,  unde, ca de fiecare dată, ne povestește el, a fost întâmpinat prietenul său Da Dendi Sherpa. „M-a întâmpinat cu drag. Mi-a dat o veste bună spunandu-mi că voi fi liderul expediției Everest/Lhotse organizată de compania lui Glacier Himalaya Treks & Expeditions”, spune Gabriel într-o postare pe pagina sa de socializare.

„Astăzi (n.r. 12 aprilie) plecăm la Lukla, cu un pas mai aproape de expediție și de  2varfuriin24h ”, este anunțul lui Gabriel.

Reamintim că pregătirile pentru expediția „2 vârfuri în 24 h – Everest și Lhotse”  s-a pregătit  fizic și mintal cu exerciții, antrenamente fizice,  cu multă determinare și motivație   toată iarna.

„Corpul trebuie expus la condiții meteo nefavorabile fie că-i vorba despre ploaie, vânt, ceață sau… lipsa chefului, căci da, sunt și astfel de momente în care e nevoie să te ridici de pe canapea și să te antrenezi corespunzător ca să ai o formă fizică bună care să te ajute să îți atingi obiectivul, nu doar să visezi la o astfel de aventură pe un munte de peste 8.000 m”, spunea Gabriel Băicuș. .  A  făcut un antrenament alături de câțiva dintre colegii  săi de la Clubul Alpin Român – Romanian Alpine Club, care s-a desfășurat în munții Cindrel – Lotru. Acolo a parcurs 42 km în câte peste 10 h de mersi în fiecare zi, a traversat peste 2.500 de diferențe de nivel prin vânt foarte puternic, cu rafale de până la 100 km / h, iar la toate acestea s-a adăugat greutatea rucsacului de 10 – 12 kg, în care a avut toate cele necesare pentru a putea campa la aproximativ – 12 grade , relata Gabriel din experiențele sale de pregătire pentru a-și atinge marele vis.

Articole similare