Politic

Alegeri cu bucluc la Cozieni

Situaţie tensionată la Cozieni, unde primarul în funcţie, social-democratul Daniel Gigel Panaitescu, a contestat rezultatul votului pentru funcția de primar, considerând că acesta a fost viciat, urmare a anulării unui număr de 12 buletine de vot, pe motiv că acestea nu prezentau ştampila de control a secţiei de votare de la Bălăneşti, toate având votul pentru social democrat. La Biroul Electoral Judeţean mai este înregistrată o contestaţie, privind corectitudinea alegerilor şi implicit a rezultatului în comuna Balta Albă. Opoziţia a cerut, în masă, renumărarea voturilor, şi se pare că aceasta este şi decizia judecătorilor de la BEJ.

Daniel Gigel Panaitescu

În ceea ce priveşte contestaţia formulată de primarul Daniel Panaitescu, aceasta a fost înaintată Biroului Electoral Central, de unde, în funcţie de rezultatul analizei, ar putea ajunge chiar la Curea de Apel Bucureşti. La acest moment, deputatul social democrat Romeo Lungu consideră că la Cozieni ar putea fi reluate alegerile pentru funcţia de primar. Pe de altă parte, specialişti în administraţia publică sunt de părere că cele 12 voturi ar putea fi validate de un judecător de la Curtea de Apel Bucureşti, ceea ce ar da câştig de cauză primarului Panaitescu, adică să fie declarat câştigător al alegerilor de la 9 iunie şi să își adjudece și următorul mandat.

Social-democratul Panaitescu este de părere că rezultatul voturilor pentru primar a fost manipulat de reprezentanţii Opoziţiei, acesta bănuindu-l, evident, pe cel al liberalilor. Primarul în funcţie a cerut renumărarea acestor voturi în secţia din satul Bălăneşti, pentru că, spune acesta, a considerat suspect avantajul contracandidatului. Aşa s-a constatat lipsa ştampilei de control pe 12 buletine de vot. În opinia lui Panaitescu, scenariul ar fi cât se poate de simplu: buletinele de vot au fost înmânate, intenţionat fără ştampila de control tocmai celor despre care se ştia că vor vota PSD, iar în situaţia în care s-ar fi descoperit greşeala, reparaţia s-ar fi făcut pe loc, cu scuzele de rigoare. Pe de altă parte, primarul Panaitescu s-a considerat îndreptăţit să suspecteze corectitudinea prestaţiei reprezentanţilor Partidului Naţional Liberal, din moment ce voturile au fost în regulă la Consiliul Local şi la Consiliul Judeţean, dar mai puţine la primar!

Robert Şomoiag

În ceea ce priveşte poziţia „câştigătorului” de luni dimineaţă, liberalul Robert Şomoiag s-a rezumat la a posta un mesaj pe Facebook, avansând ideea că tabăra social-democrată s-ar pregăti „să intervină peste aceste alegeri și să creeze un precedent în România, și anume să invalideze alegerile din comuna Cozieni”: „Am primit sute de mesaje pe whatsapp, messenger, zeci de telefoane la care nu am apucat să răspund (promit să răspund cât de curând la toate), deoarece am ieșit din secția de votare luni dimineață, la 10 jumate, apoi până la 15.30 am stat în primărie, iar ieri toată ziua am stat în întâlniri cu juriști pentru a afla dacă PSD-ul va reuși să intervină peste aceste alegeri și să creeze un precedent în România, și anume să invalideze alegerile din comuna Cozieni. Ca și concluzie – este un precedent periculos, legal – nu este posibil, iar ca imagine de partid este foarte periculos pentru ei să se facă acest lucru nedrept, prin urmare nu-mi fac probleme. Dar vreau să aștept și să nu mă bucur pentru mine, echipă și dumneavoastră decât după ce se soluționează această contestație”, este mesajul lui Robert Şomoiag.

Articole similare