Sport

Al zecelea eșec pentru HC Buzău

Lupii cedează acasă, 33-37, cu Potaissa

Sezonul se termină rău pentru HC, echipă care părea că are potențial de a se lupta cu granzii în prima jumătate de campionat. Returul, însă, a consemnat un recul de formă, cu multe rezultate negative.

Meciul de duminică a consemnat a zecea înfrângere pentru echipa condusă de Gabriel Armanu. Veniți la Buzău pe cai mari după egalul cu Dinamo, turdenii au controlat partida, instalându-se la conducere devreme și menținând un ecart constant de trei-patru goluri. Buzoienii s-au apropiat la o singură lungime în minutul 52 (31-32), după golul lui Mitrovic, având chiar șansa de a reveni în meci, pe fondul unei eliminări de două minute, în tabăra oaspeților. Din nefericire, „lupii” n-au exploatat la maxim momentul, permițând turdenilor să refacă diferența de două lungimi. Pe final, mai lucizi, oaspeții au mai înscris de câteva ori, securizându-și victoria, succes care părea, la un moment dat, pus în pericol.

S-a încheiat 33 la 37, iar HC coboară pe 8 în clasament, după patru partide fără victorie în Liga Zimbrilor. Buzoienii n-au mai câștigat de la finele lui martie, atunci când se impuneau la Timișoara.

Două meciuri mai au de disputat „lupii”, în deplasare la Vaslui și acasă cu CSM Constanța, în epilogul sezonului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker