Sport

Al cincilea transfer în Crâng. FC Buzău a adus un atacant care nu prea înscrie!

Încă un transfer bifat de FC Buzău, al cincilea până acum în această iarnă. După Robert Sălceanu (Dunărea Călărași), Dorin Burlacu (Aerostar Bacău), Mihai Neicuțescu (Dinamo) și Gonzalo Latorre (Cerro Largo, Uruguay), în Crâng a ajuns Valentin Balint (27 de ani), atacant pus pe liber de Claudiu Niculescu la Concordia Chiajna. Interesant este că ultimul sosit în tabăra buzoiană nu a marcat niciun gol în cele 12 meciuri în care a fost folosit în 16 etape disputate până acum din actuala sta­giune. Mai mult, nici sezonul precedent nu a fost prea prolific pentru Balint, care a înscris doar un gol în tot campionatul în tricoul Petrolului Ploiești!

Meci test pe ,,Olimpia”: FC Buzău – CSM Rm. Sărat

Start în meciurile amicale pentru FC Buzău. șase teste are în program echipa buzoiană în această iarnă, până la reluarea campionatului, iar primul dintre ele are loc vineri, 21 ianu­arie. Aflată în cantonament la Rm. Sărat, formația din Crâng o va întâlni, de la ora 15.00, pe stadionul ,,Olimpia” pe CSM Rm. Sărat, un test tradițional, de altfel, în perioadele de pauză competițională.

Programul partidelor de verificare – FC Buzău

  1. FC Buzău – CSM Rm. Sărat (vineri, 21 ianuarie, ora 15.00, stadionul „Olimpia” – Rm. Sărat)
  2. FC Buzău – Metalul Buzău (vineri, 28 ianuarie, ora 15.00, Stadionul „Metalul” – Buzău)
  3. FC Buzău – Metaloglobus București (sâmbătă, 5 februarie, Buzău/Rm. Sărat)
  4. Metaloglobus București – FC Buzău (miercuri, 9 februarie, București)
  5. CSM Focșani – FC Buzău (sâmbătă, 12 februarie, Focșani)
  6. FC Buzău – Politehnica Iași (miercuri, 16 februarie, Stadionul „Gloria” – Buzău)

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker