Actualitate

,,Ajungem MARI” caută voluntari pentru copiii instituționalizați la Râmnicu Sărat, Beceni și Buzău

Asociația „Ajungem MARI” recrutează voluntari pentru copiii din centrele de plasament, căsuțele de tip familial și apartamentele de tip familial din Buzău, Râmnicu Sărat și Beceni. Este vorba despre circa  60 de persoane care să se le fie sprijin în anul școlar care abia începe copiilor instituționalizați din centrele menționate. 8 septembrie este termenul limită până la care se fac înscrierile.

Module de volntariat de 8 luni pentru buzoienii care vor să ajute copiii instituționalizați

În mare, voluntarii vor trebui să dedice din timpul lor  trei ore pe săptămână, o perioadă de opt luni, pentru pregătirea școlară a copiilor și să participle alături de aceștia  la ateliere creative sau de cultură generală. Voluntarii care vor intra în echipa „Ajungem MARI” vor merge câte doi la o grupă de copii, dar nu înainte de a participa la un training inițial.

„Ca voluntar, vei lucra într-un singur centru, unde vei fi repartizat alături de voluntari noi, dar și voluntari cu experiență care îi cunosc deja pe copii. Repartizarea se face în funcție de disponibilitatea ta ca program și distanță, în funcție de abiliățile și pasiunile tale, dar mai ales în funcție de nevoile copiilor de învățare. Fiecare echipă are un coordonator, care îndrumă voluntarii și intermediază comunicarea între voluntari și centrul în care activează aceștia”,  transmit repre­zentanții organizației.

Inițierea în lucrul cu copiii și tinerii cu traumă, precum și informațiile despre copii și nevoile lor, centre, program și idei de lucru, precum și care sunt documentele necesare pentru definitivarea intrării în program, se va face de către echipa ,,Ajungem mari” după completarea formularului de înscriere, de regulă în cadrul unui training des­fășurat în week-end. Dacă pe parcurs voluntarii vor întâmpina dificultăți, ei vor primi sprijin de la echipa „Ajungem MARI”.

Cei ce vor fi selectați de echipa ,,Ajungem MARI” vor complete un contract de vo­luntariat, fișa de post și vor participa și la un  instructaj de protecție a muncii. „Pentru începerea activității, vom avea nevoie de la tine de câteva documente standard: copie CI, adeverință de la medicul de familie care atestă că ești sănătos și apt pentru voluntariat și cazier judiciar valabil. În unele județe, autoritățile cer și alte documente extra și testări psihologice”.

Mai multe detalii despre voluntariat și pașii de înscriere se pot afla de pe siteul https://www.ajungemmari.ro/devino-voluntar/

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker