Politic

Adrian Mocanu nu a plecat de tot din Partidul Mișcarea Populară

Fostul senator Dorin Bădulescu a fost desemnat, de structura centrală de conducere a Partidului Mișcarea Populară, președinte al organizației județene a PMP, pe postul rămas vacant după plecarea fostului deputat Adrian Mocanu în Partidul Național Liberal, unde a preluat conducerea filialei buzoiene. Iată că Mocanu și-a asigurat, astfel, menținerea controlului și asupra popularilor buzoieni, dat fiind că cei doi foști parlamentari sunt buni amici politici, iar peregrinările lor din ultimii cinci ani prin diverse partide politice au avut loc în tandem. În acest fel, spun surse politice apropiate celor doi, Mocanu urmărește ca, în cazul unei alianțe sau fuziuni PNL-PMP, să poată negocia pentru Bădulescu primul loc pe lista de candidați ai PNL pentru Senat.

Relațiile dintre cei doi migratori politici nu au fost dintotdeauna amicale, în martie 2016, după tentativa grupului Ion Vasile-Adrian Mocanu–Constantin Popa de a prelua controlul asupra organizației județene a Partidului Național Liberal, Dorin Bădulescu – membru de bază al PNL Buzău, chiar fost co-președinte al PNL Buzău alături de deputatul Cezar Preda – lua poziție publică împotriva respectivei tentative: Pot să vă comunic că, indiferent de consecințe, această echipă (de conducere, din care făcea parte Bădulescu, n.r.) nu va face echipă cu Ion Vasile și Adrian Mocanu dacă aceștia vor fi primiți în PNL”.

Migrație în tandem

Câteva luni mai târziu, în octombrie 2016, Dorin Bădulescu devenea președinte al organiza­ției municipale a Partidului Mișcarea Populară, condus la Buzău de… Adrian Mocanu. Primul declara că Partidul Mișcarea Populară ar fi, la Buzău, singura formațiune cu adevărat de dreapta, acuzând, de asemenea, conducerea Partidului Național Liberal că ar sprijini, prin acțiunile sale, stânga buzo­iană. El a acuzat conducerea centrală a PNL că „vinde gogoși” buzoienilor, „parașutând pe listele de candidați la parlamentare, oameni care nu au de-a face cu libe­ralismul”.

În august 2018, cei doi părăseau, cu surle și trâmbițe, Partidul Mișcarea Populară, pentru a se înscrie în Alianța Liberalilor și Democraților a fostului premier liberal Călin Popescu Tăriceanu, formațiune politică aflată la guvernare la acea dată. La scurt timp, Buzăul era vizitat de o delegație de la centru a PMP, ocazie cu care deputatul Mocanu și senatorul Bădulescu au fost apostrofați de foștii colegi de partid.

„S-au găsit trei graşi la o masă, ministrul Mediului, doamna Gavrilescu, Bădulescu şi cu Mocanu, şi şi-au zis <Facturăm osânza noastră prin voturie PMP din Consiliul Local>; că aici este miza cea mare, vor ei să mai negocieze ceva cu primarul, mai dă-mi şi mie ceva, asta a fost miza pentru cei doi. Trădătorii trebuie trataţi ca şi trădători, sunt trădători, au plecat din rândurile noastre, au venit, şi-au luat mandatele şi au plecat. A fost o greşeală a PMP că l-a desemnat pe Adrian Mocanu la acel moment, astăzi avem de suferit; Bădulescu nu contează în scena politică locală, din punctul meu de vedere nu este decât anexa mică – sau, cum să-i spunem, anexa anexei – a Clanului Mocanu. Au plecat la un partid, ALDE, care, tot din punctul meu de vedere, nu este decât UNPR de acum patru ani; vă aduceţi aminte cum era UNPR, aduna toţi parlamentarii, toate scursurile Parlamentului, iar acelaşi lucru se întâmplă astăzi cu ALDE, adună tot ce se poate aduna, oameni care nu-şi găsesc locul într-un partid serios”, spunea deputatul PMP Cătălin Cristache.

Reper identitar al ticăloşiei, al mârşăviei morale

La rândul său, preşedintele executiv de la acea dată al Partidului Mişcarea Populară, deputatul Marius Paşcan, spunea desprre cei doi colegi de partid că „sunt toxici”„Ce reper identitar poţi să reprezinţi? Poate unul al ticăloşiei, al mârşăviei morale care abundă din păcate în politică şi în Parlamentul României. Dar de asemenea oameni trebuie scăpat, ei trebuie îndepărtaţi de politică, pentru că sunt toxici”.

În luna iunie 2020, Adrian Mocanu și Dorin Bădulescu, din nou membri PNL, apăreau alături de președintele Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac, și de secretarul gene­ral adjunct PMP, Ioana Constantin, la Buzău, la lansarea candidatului acestei formațiuni politice la postul de primar al municipiului Buzău.

„Cine le-a dat un curcan mai gras, cu acela au plecat”

Ultima vizită a lui Eugen Tomac la Buzău avusese loc în urmă cu un an și patru luni, pe 25 februarie 2019, când acesta a vorbit despre plecarea din partid a deputatului Adrian Mocanu și a senatorului Dorin Bădulescu, pe atunci membri ai partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu: „Noi am fost generoși la Buzău; așa cum știți, am mușcat și noi din acest măr al trădării, în sensul că am avut doi oameni care au ve­nit la Partidul Mișcarea Po­pulară plângând, Mocanu și Bădulescu, care stăteau pe scări și se rugau de mine să îi pun pe liste, pentru că nu îi mai primea nimeni, pentru că le era cunoscută faima. Am fost generoși, i-am ­pri­mit, au promis că vor fi niște colegi onești, dar unde nu ­exis­tă caracter nu dă nici Dumnezeu. Prin urmare, cine le-a dat un curcan mai gras, cu acela au plecat. Să fie sănătoși, noi ne vedem de drumul nostru, și orice primenire este o lecție bună pe care însă nu o uităm”, spunea atunci Tomac.

În iunie 2020, liderul Partidului Mișca­rea Populară a încercat să explice ce l-a făcut să îi primească din nou în partid pe cei doi traseiști: „Îl respectăm atât de mult (pe Adrian Mocanu, n.r.), încât l-am iertat! Politica, știți care este treaba cu politica? Ce am avut pe suflet de spus, i-am spus și prietenului meu, domnul Bădulescu, și domnului președinte Mocanu; însă eu mă bucur că au ajuns la această concluzie, căci este vremea evaluărilor, și au ve­nit înapoi acolo unde s-au simțit cel mai bine. Căci în viața politică lumea are multe opțiuni, dar faptul că după această experiență, despărțire de un an de zile, domnul Mocanu m-a sunat și mi-a spus <Domnule, la PMP e cel mai bine și am făcut o greșeală că am plecat și revenim înapoi!>, i-am strâns mâna și ne-am reîntâlnit din nou să construim acest proiect, este un lucru foarte bucuros pentru mine. Pentru că în politică trebuie tot timpul să o iei de la început atunci când ai obiective serioase în față. Și eu îmi pun mare speranță în această echipă de la Buzău. Sigur că declarațiile pe care le faci la supărare sunt ca în familie: te mai cerți, dar seara tot te duci și bați la ușă: <Nevastă, mă primești înapoi?>. Așa este și în politică: dacă avem obiective comune și interese comune și credem că putem face împreună mult mai multe pentru comunitate, strângem rândurile”, a spus Tomac. Fără însă să precizeze cum stă treaba cu curcanul: dacă, atunci când au plecat, Mocanu și Bădulescu au primit un curcan mai gras, la revenirea în PMP li s-a oferit unul și mai și?

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker