
Încă o performanță notabilă pentru boxul buzoian, sport care livrează tot mai multe surprize plăcute, de câțiva ani încoace. Adi Leonard Răducanu se întoarce de la Cupa României cu o medalie de aur, la categoria 63 de kilograme, după ce, în finală, a dispus de Daniel Antonio Dobre, de la CSM Pitești.
Tânărul pugilist, component al clubului SCM Gloria Buzău, a avut un traseu impecabil până în finală, beneficiind și de neprezentarea adversarului în penultimul act. Sportivul este antrenat de nimeni alta decât Stela Duță, maestru emerit al sportului și cea mai valoroasă mănușă a boxului feminin românesc.
După o carieră impresionantă, Steluța Duță nu a ales să se retragă în liniște, ci a decis să continue lupta, de data aceasta nu pentru ea, ci pentru alții. Fosta campioană duce mai departe pasiunea și disciplina care i-au definit întreaga viață. Misiunea ei nu este una ușoară, dar Steluța nu este genul care să caute calea comodă.
Cupa României de Cadeți a fost găzduită de Sala Polivalentă „Ion Neagu” din Călărași, un oraș care se poate mândri cu unul dintre cele mai bine organizate cluburi de box. Bătălia pentru medalii a fost acerbă, dat fiind că peste 200 de sportivi de la 60 de cluburi au concurat pentru titluri.



