Educație

Acreditare Școală ECO pentru o instituție de învățământ din Buzău, după ce a redus cu 5 % consumul de apă și electricitate

Un număr de 21 unități de învățământ din diferite județe au primit acreditare de tip Școală ECO ca urmare a acti­vității lor continue de educație pentru mediu adresată elevilor proprii și a reducerii cu 5% a consumului cumulat de apă și electricitate la ni­vel de unitate.

Modulul 3 (Acre­ditarea de tip Școală ECO) a fost dezvoltat ulterior Modulului 2 (Educație continuă de mediu) și competiției naționale „Marea Voluntariadă Națională de Mediu a Școlarilor, 2019!” organizată în perioada aprilie-mai 2019, ocazie cu care 42.000 elevi, din 105 unități de învățământ, din 22 județe, au participat la 6.858 acțiuni legate de protejarea mediului.

Printre cele 21 unități de învățământ acreditate ca ȘCOLI ECO se află și Școala Gimnazială nr. 8 „Nicu Constantinescu” Buzău.

Acreditarea are o va­labilitate de 12 luni și presupune continuarea organizării de inițiative de ­educație pentru mediu și de protejare a mediului pentru elevii proprii, și reducerii resurselor până la expirarea acreditării.

„Reducerea resurselor nu înseamnă să nu fie suficientă căldură în clase”

„Acreditarea de tip Școală ECO a fost obținută de unitățile de învățământ care au avut în vedere atât inițiativele de educație continuă pentru mediu adresate elevilor proprii, cât și reducerea resurselor folo­site în cadrul unității, precum apa, electricitatea sau gazul. Reducerea resurselor nu înseamnă să nu fie suficientă căldură în sălile de clasă, ci elevii să fie învâțați să închidă lumina în spațiile educaționale pe care nu le mai folosesc sau să oprească apa în timpul folosirii săpunului pentru mâini și să o pornească din nou la clătire. Există diverse strategii de reducere a consumului de resurse, unitățile de învățământ acreditate asumându-și pe termen lung educația elevilor în această direcție”, a declarat Bogdan Istrate, Președintele Asociației Semper Musica Filiala Tecuci.

„Marea Voluntariadă națională de mediu a școlarilor, 2019!” este un proiect organizat de Asociația Semper Musica ­Fi­liala Tecuci, în parteneriat cu Asociația Semper Musica București, finanțat prin proiectul „No PLANet B”, derulat de Asociația Serviciul Apel în cadrul unui parteneriat internațional și cofinanțat de Uniunea Europeană prin programul DEAR.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker