Actualitate

Autocar cu buzoieni, accident grav pe DN1

Aceștia erau în drum spre Germania

Cursa unui autocar plin cu muncitori buzoieni care se îndreptau dinspre Buzău spre Germania pentru a culege afine s-a oprit brusc în județul Sibiu, unde autovehiculul a fost implicat într-un grav accident rutier pe DN1, una dintre cele mai periculoase șosele din țară. Accidentul a avut loc în condiții de carosabil umed, autocarul ciocnindu-se de un autocamion. În autocar se aflau 57 de persoane. Potrivit autorităților din Sibiu, care au activat planul roșu de intervenție, coliziunea s-a produs rapid.

„Au fost fracțiuni se secundă. Am văzut camionul că venea cu viteză, ploua, a trecut de axul drumului, cu spatele, colegul încercând să ocolească a atins totuși colțul din spate al remorcii de la camion”, a declarat șoferul de rezervă al autocarului. Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului autocarului, în vârstă de 33 de ani, și a două pasagere, de 19 și 38 de ani. Șoferul a fost cel mai grav rănit și a fost transportat de urgență la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu.

„Pacientul în vârstă de 33 de ani a fost adus la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, având politraumatisme în urma unui accident rutier, în stare comatoasă şi intubat. Pacientul a fost diagnosticat de medicii UPU cu traumatism cranio-facial sever şi traumatism toraco-abdominal cu ruptură de splină, pentru care s-a intervenit chirurgical, de urgenţă. La momentul actual, pacientul este internat în cadrul secţiei chirurgie, la terapie intensivă, în stare gravă”, a declarat Cristina Bălău, purtătorul de cuvânt al spitalului.

Autocarul plecase din Buzău, transportând persoane care urmau să lucreze în Germania. Mulți dintre pasageri dormeau în momentul impactului și s-au ales cu vânătăi și julituri, refuzând însă internarea. În așteptarea unui alt autocar, pasagerii au fost adăpostiți în sala de sport a localității în care s-a produs accidentul. În cele din urmă, aceștia s-au întors la Buzău, necontinuând călătoria spre Germania.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare