Actualitate

A7: Zi decisivă pentru lotul 3

Zi decisivă pentru ultimul lot din Autostrada Moldovei rămas fără contract. Dacă nu se depun noi contestații, contractul poate fi semnat cu turcii de la Tekfen.

Pe 23 mai, Compania de Drumuri a desemnat constructorul Tekfen câștigător al lotului Pietroasele – Buzău (14 km), iar cele 10 zile legale pentru depunerea contestațiilor au expirat joi, 1 iunie. Însă joi 1 iunie și vineri 2 iunie sunt zile libere în sistemul public, iar o eventuală contestație poate fi trimisă/depusă electronic sau prin poștă și înregistrată ulterior cu data de transmitere ca termen de valabilitate. Deocamdată, vineri dimineață în sistemul electronic al Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor nu era înregistrată nicio contestație.

Licitația pentru execuția Lotului 3 (14 km) a fost lansată în urmă cu aproape 2 ani, în iunie 2021, dar contractul nu a fost semnat din cauza contestațiilor. Inițial, CNAIR îi desemnase câștigători pe bihorenii de la Selina (Drum Asfalt – Trameco), dar Nurol, Tekfen și Danlin au depus contestații, câștigate inclusiv la Curtea de Apel București.

Articole similare