Economic

A7: Lotul Mizil – Pietroasele va fi dat în circulație la începutul lunii mai

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat, printr-o postare pe TikTok, concluziile inspecției efectuate pe șantierele Autostrăzii Moldovei (A7). Potrivit acestuia, lotul Mizil – Pietroasele, parte a tronsonului Ploiești – Buzău, va fi deschis traficului la începutul lunii mai, deși estimările anterioare indicau luna aprilie ca termen de finalizare.

Conform celor declarate de ministru, progresul proiectului este semnificativ, iar lucrările avansează conform noilor termene stabilite:

  • Lotul Mizil – Pietroasele (28,35 km) va fi finalizat și deschis circulației la începutul lunii mai.
  • Lotul Pietroasele – Buzău va fi finalizat până la sfârșitul anului 2025.
  • Până la sfârșitul anului 2025, se va putea circula pe autostradă până în apropiere de Bacău.
  • Între Bacău și Pașcani, lucrările vor fi finalizate pe parcursul anului 2026.
  • În 2026, se va putea circula pe autostradă de la București la Pașcani (375 km) folosind A3 (56 km) și A7 (319 km), construit prin PNRR.

Anterior, Sorin Grindeanu menționa că pe cei 28,35 km ai lotului Mizil – Pietroasele, asocierea româno-bulgară a atins un progres fizic de 98,6 la sută. Totuși, pentru a respecta termenul de deschidere a circulației, trebuie remediată rapid problema pasajului de la kilometrul 20. Lotul Mizil – Pietroasele ar fi trebuit să fie dat în trafic anul trecut, însă inaugurarea a fost amânată din cauza lucrărilor la supratraversări, care ar fi îngreunat circulația în zonă.

Contractul pentru Lotul 2 Mizil – Pietroasele al Autostrăzii A7 Ploiești– Buzău este derulat de asocierea SC Coni SRL – Trace Group Hold PLC, având o durată de execuție de 20 de luni și o valoare de 1,249,992,665 lei (fără TVA). Finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), proiectul a primit ordin de începere pe 12 august 2022 și a ajuns în prezent la un stadiu de execuție de 98,6 la sută, pe o lungime totală de 28,35 km.

Un comentariu

  1. Tipic psd. Au inchis artificial aceasta bucata, care era gata din Decembrie, cica din cauza unei suduri, care dureaza 5 luni sa repare aceasta sudura, tocmai cand incep alegerile prezidentiale. Mizerii…

Articole similare