Actualitate

Crește numărul pacienților diagnosticați cu apnee de somn

Sindromul de apnee de somn este cea mai frecventă tulburare de somn, manifestându-se prin pauze sau limitări ale respirației care supun constant organismul uman la hipoxie.

Dr. Oana Goidescu, medic primar chirurgie generală, cu competenţă în somnologie, a oferit câteva detalii despre simptomatologie și tratament. „În primul rând, apneea de somn se definește ca o pauză în  respirație, care durează mai mult de zece secunde, iar ca sa fie și semnificativă, adică să dea simptome, trebuie să se repete de mai mult de 15 ori pe oră sau să fie asociată cu o somnolență diurnă excesivă. Simptomele se pot împărți în trei categorii: simptomele de peste noapte, de obicei le aflăm din discuția cu partenerul, sforăitul, pauzele în respirație, pacientul poate acuza treziri nocturne, cu senzația de lipsă de aer, cu senzația de palpitații, cu senzația de a merge foarte des la baie. La trezire, poate spune că are un somn neodihnitor, că se trezește cu gura uscată, iar peste zi este un pacient cu tulburări de atenție, cu tulburări de memorie, cu nervozitate crescută, cu somnolență diurnă crescută, cu depresie, pentru că omul nu-și mai poate face treburile așa cum le făcea înainte, este o cauză a depresiei, cam acestea ar fi simptomele.”

Apneea apare de obicei la pacienți care sunt mai grăsuți, la femei postmenopauză. „Ca să ajungem la tratamentul apneei de somn, trebuie să avem un diagnostic. Asta înseamnă că pacientul trebuie monitorizat o noapte cu un aparat, care seamănă cu un holter, este mult mai mic, care înregistrează felul în care pacientul respiră în timpul somnului. Dacă pacientul face pauze de respirație, dacă nu le face, dacă le face, cât sunt de lungi sunt, până unde scade saturația de oxigen, pentru că este foarte important ce se întâmplă cu inima în timpul pauzelor, pentru că bate rar, după care începe să bată repede, poziția în care doarme pacientul, dacă sforăie și cât de tare sforăie și pe ce perioadă a nopții. După care pacientul este tratat. Tratamentul este mecanic, adică lucrul acesta se întâmplă pentru că se lipesc pereții faringelui, el trebuie să primească aer cu o presiune minimă necesară ca să mențină gâtul deschis, se cheamă terapie cu presiune continuă pozitivă, după care va urma tratamentul. Vom vedea ce fel de aparat are nevoie, sunt mai multe tipuri de aparate, de ce presiune are nevoie, dacă are nevoie de o singură presiune, dacă are nevoie de două presiuni, dacă are nevoie de presiune variabilă, dacă asociem sau nu oxigenul, după care pacientul începe tratamentul.”

Pacienții care au astfel de probleme se pot prezenta la SJU Buzău. Începând cu 1 aprilie, pe secția de Chirurgie Generală se pot face foi de zi pentru diagnosticul apneei de somn. „Pacienții vin în Ambulator Chirurgie cu bilet de trimitere de la medicul de familie, se face un dosar de somn, vor fi diagnosticați, avem aparat, după care vor urma tratament și pacienții rămân în monitorizare pentru că cel puțin o dată la trei luni, trebuie verificați”, a mai precizat medicul.

De la 1 aprilie și până în prezent, la SJU Buzău s-au prezentat aproape 40 de pacienți. „Sunt foarte mulți pacienți. Apneea apare cam la 20 la sută din populație peste o anumită vârstă, peste o anumită greutate, deși nici greutatea nu este o condiție esențială. Sunt și pacienți care sunt mai slăbuți. De obicei, apneea este asociată cu diabetul, cu bolile cardiovasculare, cu bolile neurologice, cu bolile neuromusculare, dar aici discutăm de o patologie mult mai complexă”, mai spune Dr. Oana Goidescu.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker