Patru din cinci candidați din Buzău au luat peste 5 la examenul de titularizare

Au fost afișate rezultatele la concursul național pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante sau rezervate din învățământul preuniversitar, desfășurat în data de 21 iulie. La Buzău au participat 377 de candidați la proba scrisă, în cele două centre de concurs organizate la nivelul județului. Pentru evaluarea digitalizată a lucrărilor, prin intermediul platformei Ministerului Educației și Cercetării, au predat lucrările scrise 332 de candidați. Dintre aceștia, 331 au fost evaluați, iar o lucrare a fost anulată în Centrul Național de Evaluare.
Conform rezultatelor inițiale, situația celor 331 de candidați notați este următoarea:
- 178 de candidați au obținut note peste 7, reprezentând 53,78% din totalul lucrărilor evaluate;
- 101 candidați au obținut note între 5 și 7, reprezentând 30,51%;
- 279 de candidați au obținut note între 5 și 9,95, ceea ce înseamnă un procent de 84,29%;
- 52 de candidați au obținut note sub 5, reprezentând 15,71% din total.
Rezultatele evidențiază faptul că peste jumătate dintre candidații evaluați au obținut note care le permit participarea la repartizarea pe posturile didactice, în condițiile prevăzute de metodologia concursului.
Depunerea contestațiilor
Candidații nemulțumiți de rezultatele obținute pot depune contestații atât în format fizic, cât și online, la Inspectoratul Școlar Județean Buzău, după următorul program:
- 28 iulie 2026, între orele 12.00 și 21.00;
- 29 iulie 2026, între orele 08.00 și 12.00.
Contestațiile pot fi transmise și prin poșta electronică, în perioada menționată, până la data de 29 iulie 2026, ora 12.00, AICI
În conformitate cu prevederile metodologice, contestația trebuie să conțină următoarele informații: județul, numărul și denumirea centrului de concurs, numele și prenumele candidatului, inițiala tatălui, codul numeric personal, disciplina la care a fost susținută proba scrisă, nota contestată, adresa de e-mail, numărul de telefon și denumirea instituției de învățământ absolvite.
Contestația poate fi depusă personal de către candidat sau prin împuternicit, acesta din urmă având obligația de a prezenta procura notarială în original. În cazul transmiterii prin poșta electronică, candidatul va atașa și o copie a cărții de identitate.
Rezultatele finale ale concursului vor fi afișate după soluționarea contestațiilor, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.



