Cultură

Laura Ticea, fondatoarea Buzău Book Club, pune lectura pe lista cauzelor susținute la Semimaratonul 21K

Laura Ticea, fondatoarea Buzău Book Club, intră în cursa Semimaratonului Buzău 21K pentru o cauză care aduce lectura mai aproape de comunitate. Prin participarea sa în campania de fundraising a evenimentului, ea își propune să strângă fonduri pentru proiectul „Lecturi care ne cresc”, dezvoltat împreună cu Asociația „Trăim Cătinel”, un demers prin care copiii, adolescenții și familiile din județul Buzău vor avea acces la întâlniri cu scriitori, ateliere de lectură și noi comunități construite în jurul cărților.

Proiectul își propune să aducă, între octombrie 2026 și iunie 2027, întâlniri cu scriitori români contemporani, ateliere de lectură pentru copii, sesiuni de biblioterapie dedicate adolescenților și părinților, precum și înființarea a trei noi comunități de lectură în județ. Inițiativa valorifică experiența acumulată în cei patru ani de activitate ai Buzău Book Club, o comunitate care a crescut constant și care demonstrează că o carte poate deveni punctul de plecare al unor dialoguri, prietenii și proiecte cu impact în viața comunității.

În interviul acordat pentru OPINIA, Laura Ticea vorbește despre despre legătura dintre sport și cultură, despre nevoia de a investi în educație prin lectură, dar și despre felul în care o comunitate unită poate transforma o donație într-o investiție cu efecte pe termen lung.

Reporter: Cum a apărut ideea de a participa la campania de fundraising din cadrul Buzău 21K?

Laura Ticea: Ideea a început să prindă contur încă de la ediția de anul trecut a Semimaratonului Buzău 21K. Atunci am privit cu admirație cum întreaga comunitate s-a mobilizat în jurul unor cauze în care crede și mi-am spus că, într-o zi, și Buzău Book Club ar putea face parte din această poveste. Confirmarea a venit însă câteva luni mai târziu, odată cu Calendarul de Povești de Advent pe care l-am organizat la Vila Albatros, în decembrie. Privind bucuria copiilor, emoția părinților și, mai ales, regretul lor când cele 24 de seri s-au încheiat, am înțeles cât de mare este nevoia unor astfel de proiecte. Atunci mi-am dat seama că lectura nu înseamnă doar cărți. Înseamnă empatie, imaginație, apartenență, dialog și capacitatea de a-i înțelege pe ceilalți. Iar toate acestea merită susținute.

Rep.: La prima vedere, lectura și alergarea par domenii diferite. Ce valori comune ai descoperit între comunitatea Buzău Book Club și comunitatea Buzău 21K?

L.T.: La prima vedere par două lumi complet diferite. Una presupune liniște, cealaltă mișcare. Dar, de fapt, ele se completează perfect. Alergarea antrenează corpul, lectura antrenează mintea și sufletul. Una ne întărește fizic, cealaltă emoțional. Pentru o viață echilibrată avem nevoie de amândouă. Mai mult decât atât, ambele creează comunități. Atât alergătorii, cât și cititorii aleg să petreacă timp împreună, să se susțină reciproc, să împărtășească experiențe și să se inspire unii pe alții. În fond, vorbim despre aceeași grijă față de sine și față de comunitate.

Rep.: Cum s-a transformat experiența construirii unei comunități de cititori într-un proiect cu impact mai larg pentru județul Buzău?

L.T.: Cred că secretul a fost că nu am forțat niciodată lucrurile. Clubul a crescut firesc, în ritmul oamenilor. În 2021 eram doar cinci persoane în jurul unei mese. Astăzi suntem aproximativ 45 de membri activi și, pe lângă întâlnirile lunare, organizăm evenimente precum Silent Reading Party, Blind Date with a Book, ateliere de lectură pentru copii sau întâlniri cu autori. La un moment dat am realizat că nu mai construim doar un club de lectură. Construim relații, prietenii și sentimentul de apartenență. Iar când vezi cât de mult bine poate produce o comunitate, apare firesc dorința de a duce această experiență și în alte locuri din județ.

Rep.: Ce te-a convins că un eveniment sportiv poate deveni o platformă pentru promovarea culturii și a lecturii?

L.T.: Pentru mine, Buzău 21K nu este doar un eveniment sportiv. Este dovada că o comunitate unită poate schimba lucruri. Mi se pare extraordinar că alergarea poate susține cultura, la fel cum cultura poate inspira oameni să se implice în comunitate. Nu cred că trebuie să existe granițe între aceste lumi. Un oraș sănătos are nevoie și de oameni care aleargă, și de oameni care citesc. Iar acolo unde există diversitate, colaborare și acceptare apare progresul.

Rep.: Ai subliniat că fondurile nu sunt destinate activității curente a clubului. Ce direcție nouă își propune să finanțeze această campanie?

L.T.: Întâlnirile lunare ale Buzău Book Club vor continua exact așa cum au făcut-o și până acum, datorită implicării membrilor și sprijinului generos al Centrului Muzeal „I.C. Brătianu”, căruia îi mulțumim pentru că ne este gazdă.

Fondurile strânse prin Buzău 21K sunt dedicate unui proiect nou: „Lecturi care ne cresc”, pe care îl dezvoltăm împreună cu Asociația Trăim Cătinel. Ne dorim ca, între octombrie 2026 și iunie 2027, să organizăm întâlniri cu scriitori români contemporani, ateliere de lectură pentru copii, sesiuni de biblioterapie pentru adolescenți și părinți și să dezvoltăm trei noi comunități de lectură în județ. Visul nostru este simplu: să aducem scriitorii mai aproape de cititori, copiii mai aproape de povești și oamenii mai aproape unii de alții.

Rep.: În ce măsură experiența acumulată deja prin Buzău Book Club a stat la baza proiectului?

L.T.: Acest proiect este rezultatul tuturor experiențelor mele profesionale și personale, dar, mai ales, al celor patru ani petrecuți alături de comunitatea Buzău Book Club. Am învățat ce funcționează, ce îi aduce pe oameni împreună și ce îi face să revină lună de lună. Dar, dincolo de experiență, cred că ingredientele cele mai importante au fost entuziasmul, creativitatea și dragostea pentru oameni și pentru cărți.

Rep.: Există probleme sau nevoi ale comunității pe care încercați acum să le abordați la scară mai mare?

L.T.: Da, și le-am descoperit chiar în activitățile noastre. Am întâlnit oameni care și-ar fi dorit să participe la lansări de carte, dar nu au avut ocazia. Copii care nu mai știau ce este un basm sau care nu puteau numi personajele clasice ale copilăriei. Aceste experiențe ne-au arătat că lectura are nevoie să redevină o prezență firească în viața copiilor și a familiilor. Cred că nu este suficient să le spunem copiilor să citească. Trebuie să construim contexte în care părinții și copiii să descopere împreună bucuria lecturii.

Rep.: Cum se va extinde impactul clubului dincolo de întâlnirile obișnuite?

L.T.: Nu ne-am propus niciodată obiective spectaculoase doar de dragul cifrelor. Am preferat să construim încet și autentic. Dacă proiectul va avea succes, cred că impactul lui se va vedea în oamenii care vor începe, la rândul lor, să creeze comunități și în alte locuri. Noi doar aprindem prima lumină.

Rep.: Ce înseamnă concret cele trei „cuiburi de lectură”?

L.T.: Înseamnă să ducem spiritul Buzău Book Club și în alte comunități din județ. Ne imaginăm oameni care se întâlnesc o dată pe lună să vorbească despre cărți, exact așa cum facem noi de patru ani. Nu construim biblioteci. Construim locuri în care oamenii au curajul să vorbească, să asculte și să se cunoască.

Rep.: Cum au reacționat membrii clubului?

L.T.:  Cred că cel mai bine ar răspunde chiar ei. Eu am simțit mult entuziasm. Au venit cu idei, cu soluții, cu timp, cu energie și cu foarte multă creativitate. Așa s-a născut și mascota noastră, Book Runner-ul, care între timp a cucerit Milano și rețelele sociale. Cred că spune multe despre spiritul comunității noastre.

Rep.: Ce rol joacă voluntarii?

L.T.: Un rol esențial. Fără ei nu am putea organiza nimic din ceea ce facem. Ei sunt oamenii care transformă ideile în realitate. Noi spunem des că lectura unește oamenii. Ei sunt dovada vie că este adevărat.

Rep.: Ce mesaj transmite faptul că un proiect cultural poate fi susținut printr-un eveniment sportiv?

L.T.: Că împreună putem ajunge mult mai departe decât am putea singuri. Și că uneori o donație mică poate produce schimbări foarte mari, chiar dacă ele nu se văd imediat. Investim în oameni, iar efectele se vor vedea peste ani, în felul în care copiii citesc, adolescenții comunică și comunitatea se dezvoltă. Este, într-un fel, moștenirea pe care alegem să o lăsăm.

Rep.: Poate această campanie crea punți între comunități diferite?

L.T.: Exact asta ne dorim. La Buzău Book Club avem membri între 16 și 75 de ani. Profesori, medici, ingineri, polițiști, economiști, artiști, pensionari. La prima vedere pare un puzzle imposibil. În realitate, tocmai diversitatea face ca întâlnirile noastre să fie atât de valoroase. De multe ori, discuțiile de după carte sunt chiar mai frumoase decât cartea.

Rep.: Cum va arăta clubul în iunie 2027?

L.T.: Mi-ar plăcea să fie mai mare, dar nu doar ca număr. Mai bogat în prietenii. Mai bogat în proiecte. Mai bogat în copii care iubesc poveștile. Mai bogat în oameni care și-au întâlnit autorii preferați. Și poate un reper pentru comunitățile construite în jurul lecturii.

Rep.: Ce indicator te-ar face să spui că participarea la Buzău 21K a fost un succes?

L.T.: Pentru mine, succesul nu va fi măsurat doar în suma strânsă, deși ea este importantă. Voi spune că am reușit atunci când vom vedea oameni care nu au citit niciodată o carte venind la primul atelier, părinți care încep să citească împreună cu copiii lor, adolescenți care descoperă că există un loc în care sunt ascultați și comunități noi care se întâlnesc în jurul unei cărți. Dacă Buzău 21K va reuși să aducă împreună oameni care altfel nu s-ar fi întâlnit niciodată, atunci campania și-a atins cu adevărat scopul.

L.T.: Ce schimbare speri să vezi în rândul copiilor și adolescenților?

L.T.: Mi-ar plăcea să-i văd citind în parc, recomandându-și cărți unii altora și discutând despre ele cu aceeași pasiune cu care vorbesc despre filme sau jocuri. Mi-ar plăcea ca unii dintre ei să-și creeze propriile cluburi de lectură. Și, poate cel mai important, să crească într-o comunitate în care se simt acceptați și în care au curajul să fie ei înșiși.

Rep.: În ce fel demonstrează această inițiativă că lectura poate deveni un instrument de conectare și dezvoltare comunitară?

L.T.: Pentru că exact asta am trăit în ultimii patru ani. Am văzut oameni care au venit pentru o carte și au rămas pentru comunitate. Prietenii care s-au legat firesc, proiecte care s-au născut dintr-o conversație și oameni care și-au găsit locul într-un grup în care au fost ascultați fără să fie judecați. Cartea este doar începutul. Adevărata poveste este ceea ce se întâmplă între oameni după ce închid cartea și încep să vorbească despre ea.

Rep.: Cum pot susține concret proiectul?

L.T.: Oricine poate deveni parte din această poveste. Ne puteți susține prin donații către fundraiserii care aleargă pentru cauza noastră în cadrul Buzău 21K sau, dacă reprezentați o companie, prin sponsorizarea proiectului. Fiecare contribuție, indiferent de valoare, ne apropie de obiectivul nostru: mai mulți copii care descoperă lectura, mai multe întâlniri cu scriitori și mai multe comunități construite în jurul cărților. Noi spunem că lecturile ne unesc. Acum avem ocazia să demonstrăm că o comunitate unită poate transforma această idee în realitate.

  • Linkul către pagina de Galantom a cauzei, AICI.
  • Link-ul către paginile fundraiserilor, unde se poate dona, AICI
  • Pagina de Facebook, AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare