Spitalul Județean, amendat de inspectorii de muncă

În urma unui control privind respectarea programului de lucru al personalului, inspectorii de muncă au amendat cea mai mare unitate medicală din Buzău cu 30.000 lei. Verificările au avut loc în urma decesului directorului medical al spitalului, care a fost găsită în camera de gardă fără suflare, în luna octombrie a anului trecut.
Verificările inspectorilor de muncă s-au desfășurat în luna noiembrie a anului trecut și au vizat personalul din mai multe secții aparținând unității spitalicești, potrivit SJU Buzău.
„În urma controlului efectuat în luna noiembrie 2025, au fost verificate contractele de muncă cu timp parțial din diferite secții ale spitalului, inclusiv secția de Chirurgie Generală. În cadrul verificărilor, s-a constatat că unii salariați au prestat un număr de ore mai mare decât cel prevăzut în contractele individuale de muncă cu timp parțial (gărzi), cu acordul acestora. În urma verificărilor și constatărilor, a fost aplicată o amendă în cuantum de 30.000 de lei”, potrivit „Agerpres”.
Amenda nu a fost achitată, deoarece procesul verbal a fost contestat în instanță de spital. „Spitalul Județean de Urgență a contestat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției emis de ITM, iar în prezent se așteaptă soluționarea contestației”, mai preciează sursa citată.



