Problema celor Patru Sisteme

Președintele Nicușor Dan va desemna, la un moment dat, un nou prim-ministru și va începe a treia, și ultima, încercare de a se forma o majoritate parlamentară pentru a instala un guvern. Situația politică este mult mai rea decât era la începutul declanșării crizei.
Cele trei bule sunt cu desăvârșire ostile.
Simion a scos AUR din ecuație prin gestul său de acum o săptămână. Aplaudat de unii (absolut firesc, din moment ce le-a servit de minune), Simion nu a făcut decât ceea ce a mai făcut. Exact în momentul în care adversarul era jos (Bolojan, adică) și arbitrul număra, Simion a aruncat prosopul.
Asupra motivelor se discută intens, mai ales printre susținătorii lui de bună credință, cu toate speculațiile aferente, dar rămâne faptul. Și este cel puțin a doua oară, dacă punem și campania prezidențială anterioară, când Simion face blatul cu adversarii declarați. Iar asta conduce la ideea sumbră pentru cei care susțin AUR ca partid anti-sistem, că Simion este nu anti, ci chiar pro.
Cealaltă parte a Sistemului, aripa Bolojan-USR, joacă la distrugere și la trecerea timpului. Orice eșec de a încropi un alt guvern îi avantajează. Ei sunt în poziția avantajoasă, pentru că nu trebuie să se forțeze să facă ceva, este suficient să distrugă. Vor obstrucționa orice încercare și, după cum deja și-au dat seama ceilalți, strategia lor este „să găsim o problemă nouă la orice soluție”. Ceea ce e perfect românește și foarte apreciat pe Facebook.
A treia parte a Sistemului, Centrul cu PSD, încearcă să evite anticipatele, despre care știe clar că nu avantajează decât pe cele două Sisteme de mai sus. Dar nu atâtea cât cred ele. Adică ar lua voturi mai multe, căci românii bulumaci sunt activați gata, dar nu ar lua atâtea câte cred. În plus, se intră într-o criză și mai mare, iar Centrul nu mai ține, cum ar spune un celebru poet american.
Și ajungem la Sistemul 4. Președintele ND. Din ce în ce mai izolat, președintele nu conduce în acest moment, așa cum a spus el, Sistemul. Probabil crede că o face. Și, într-adevăr, el conduce o parte. Partea care asigură, de bine de rău, stabilitatea. Dar această parte nu mai este de mult timp nici singură, nici cea mai numeroasă. Președintele a rămas cu acea parte a Sistemului care este sub asediul constant al celorlalte părți. Și din interior, și din exterior.
Deci, Președintele are de rezolvat o problemă. A existat un Sistem. El este spart acum în patru Sisteme. Toate părțile au fost create de Sistem, deși unele nu recunosc asta. Părțile se bat între ele pentru a deveni ele Sistemul.
Problema nu este că există un Sistem și cine îl conduce, ci că nu mai există un singur Sistem, ci patru care se bat între ele. Pe românește, copiii Sistemului se bat între ei pe moștenirea Sistemului. Și pentru ca unul dintre ei să devină Stăpânul Sistemului Unic.
Care este soluția?



