ActualitateSănătate

FOTO / Peste 100 de seniori la atelierul despre sănătatea mintală

Peste 100 de persoane vârstnice au participat joi la atelierul „Minte Activă, Viață Activă – Prevenție, sprijin și conexiune”, desfășurat în sala „Dimitrie Filipescu” a Consiliului Județean Buzău. Evenimentul, organizat de prof. univ. dr. Carmen Orban și de Parteneriatul pentru Sănătate Mintală, a avut ca temă sănătatea mintală a seniorilor și provocările asociate îmbătrânirii populației.

În cadrul întâlnirii au fost discutate subiecte precum depresia, anxietatea, izolarea socială, adaptarea la perioada de după pensionare și rolul sprijinului comunitar în menținerea unei vieți active. Formatul a inclus prezentări susținute de specialiști și o sesiune de dialog cu participanții.

Prof. univ. dr. Carmen Orban a apreciat interesul manifestat de cei prezenți și a subliniat importanța abordării sănătății mintale la fel de serios precum sănătatea fizică. „Sănătatea mintală trebuie să rămână o prioritate la orice vârstă și merită la fel de multă atenție, grijă și preocupare ca sănătatea fizică”, a transmis aceasta după eveniment.

Prof. univ. dr. Carmen Orban a amintit și implicarea sa în proiecte dedicate acestui domeniu, de la Planul național pentru sănătate mintală până la inițiative dezvoltate în cadrul Parteneriatului pentru Sănătate Mintală: „De-a lungul timpului, am contribuit activ la dezvoltarea unor inițiative în domeniul sănătății mintale, atât la nivel guvernamental, prin Planul național pentru sănătate mintală, cât și prin colaborări public-private, precum Parteneriatul pentru Sănătate Mintală, pentru a răspunde unei nevoi care a fost ignorată timp de decenii”.

Potrivit acesteia, discuțiile purtate la Buzău au confirmat interesul seniorilor pentru astfel de teme și necesitatea continuării unor programe de informare și prevenție.

Atelierul s-a desfășurat într-un context în care specialiștii atrag atenția asupra creșterii nevoilor de asistență psihologică și socială în rândul populației vârstnice. Organizatorii au urmărit să ofere participanților informații practice și un cadru de discuție despre probleme care rămân adesea insuficient abordate în spațiul public.

La final, prof. univ. dr. Carmen Orban a transmis că își dorește ca astfel de întâlniri să fie organizate și în alte comunități, considerând că prevenția și accesul la informații privind sănătatea mintală trebuie să fie disponibile indiferent de vârstă sau de locul în care trăiesc oamenii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare