De ce produce Ursus apă cu vitamine în fabrica din Buzău

Ursus Breweries, cel mai mare producător de bere din România, cu fabrici în Brașov, Buzău și Timișoara și o mini-facilitate de producție în Cluj-Napoca – a anunțat recent lansarea unui brand de apă carbonatată cu vitamine sau minerale.
Cooler Focus și Cooler Hydrate, cele două sortimente pe care Ursus le-a lansat recent, au intrat pe piața din România după un an 2025 în care piața berii a ajuns la cel mai mic nivel din ultimii 20 de ani.
Românii au băut în ultimii ani tot mai puțină bere, iar în 2025 s-a ajuns la cel mai mic nivel din ultimii 20 de ani, după o scădere de 4% în 2025 față de anul anterior, arată datele Asociației Berarii României. Din acest motiv, fabricile locale au ajuns să producă doar la 70% din capacitate. Apa carbonatată a fost lansată de Ursus pentru a urma tendințele locale de consum, potrivit celor declarate de către reprezentanții companiei pentru Economica.net.
„Piața berii și evoluția preferințelor consumatorilor reprezintă, desigur, elemente pe care le urmărim atent în procesul de planificare strategică. Totuși, lansarea Cooler Focus și Cooler Hydrate este în primul rând rezultatul ambiției noastre de a răspunde unor nevoi de consum aflate în continuă schimbare și de a ne extinde relevanța către noi ocazii de consum. Observăm că oamenii caută din ce în ce mai mult produse care să combine gustul cu beneficii funcționale și care să se integreze natural într-un stil de viață activ și dinamic. În acest context, am identificat oportunitatea de a extinde brandul Cooler într-un teritoriu nou, cel al băuturilor cu vitamine și al apelor aromatizate. Cooler Focus și Cooler Hydrate au fost dezvoltate pornind de la două nevoi foarte clare ale consumatorilor: susținerea concentrării și hidratarea. Prin această lansare, explorăm o categorie complementară portofoliului nostru și ne adresăm unor momente de consum diferite, dincolo de cele tradițional asociate berii. Decizia reflectă direcția strategică a Ursus Breweries de a inova constant, de a diversifica portofoliul și de a rămâne relevantă pentru consumatori prin produse care răspund așteptărilor și stilului lor de viață. În același timp, ea este în linie cu obiectivul nostru pe termen lung de a dezvolta segmentul produselor fără alcool și de a construi noi oportunități de creștere pentru business”, scrie Economica.net.
Berea fără alcool a crescut cu 10%
Datele Asociației Berarii României arată că în 2025 berile din categoria fără alcool au înregistrat o creștere de 10%, ajungând la aproximativ 7% din piață, restul fiind preponderent bere lager, cu 92% din piață. O altă creștere a fost înregistrată și în rândul mixurilor de bere și a celor cu arome cu și fără alcool, respectiv 15% și 12%. Totuși, cota de piață a berilor cu alcool a rămas stabilă, înregistrând o scădere minoră de 0,5%. Potrivit studiilor, 1 din 3 persoane între 35 și 44 de ani aleg cel mai frecvent berea 0.0% atunci când doresc să se bucure de ieșirile în oraș fără să consume alcool sau când urmează să se urce la volan.
Tradiție de 100 de ani în producția și comercializarea unor sortimente diferite de apă
Brandul de apă Cooler este lansat doar pe piața din România, dar grupul japonez Asahi, proprietarul Ursus, are tradiție de aproximativ 100 de ani în producția și comercializarea unor sortimente diferite de apă. Asahi Beverages, parte din Asahi Group, deține în portofoliul din Japonia Wilkinson, un brand cunoscut în special pentru apa sa carbogazoasă „Tansan”. Produsul este prezent pe piața japoneză încă din 1904. De asemenea, Asahi produce Asahi Oishiimizu, o apă minerală naturală, pură, produsă și distribuită în Japonia. Tot acolo, Asahi deține și branduri de băuturi pe bază de apă, precum Calpis, o băutură necarbogazoasă obținută din lapte fermentat și apă, disponibilă în diverse arome regionale, și Mitsuya Cider, o băutură carbogazoasă clasică japoneză, cu bază de apă aromatizată cu fructe, care datează din 1884.
În Australia, Asahi Beverages are în portofoliu branduri de apă de izvor precum Cool Ridge, care oferă apă plată, carbogazoasă și aromatizată, precum și Frantelle, un alt brand australian de apă de izvor.
2025, an bun pentru Ursus
Anul 2025 s-a încheiat cu o cifră de afaceri netă de 2,8 miliarde de lei, după o creștere de 1,1% față de anul anterior și cu un profit net de 302,2 milioane de lei, în creștere cu 8,8% față de 2024. Ursus Breweries a avut în anul 2025, în medie, 1.531 de angajați, un număr similar cu cel din anul anterior.
Mărcile din portofoliul Ursus Breweries sunt: URSUS, Timișoreana, Ciucaș, Peroni Nastro Azzurro, Kozel, Azuga, Pilsner Urquell, Asahi Super Dry.



