Un buzoian așează Otopeniul în rând cu marile aeroporturi europene

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a semnat acordul de coordonare a Aeroportului Internaţional „Henri Coandă”, prin care aterizările şi decolările vor fi planificate şi coordonate, pentru optimizarea capacităţii operaţionale. Aeroportul va fi coordonat de cel mai mare coordonator independent de sloturi aeroportuare din lume, „Airport Coordination Limited”, firmă britanică care oferă servicii în domeniu pentru 80 de aeroporturi majore de pe toate continentele.
Airport Coordination Limited va furniza servicii complete de coordonare la Aeroportul „Henri Coandă” Bucureşti, considerat a fi unul dintre aeroporturile cu cea mai rapidă creştere din Europa Centrală şi de Est, în cadrul unui acord multianual care va intra în vigoare pe 25 octombrie 2026, începând cu sezonul de iarnă 2026-2027.

„Modernizarea Aeroportului Henri Coandă intră într-o etapă fundamentală odată cu semnarea acordului de coordonare, ceea ce confirmă angajamentul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti de a adopta cele mai bune practici internaţionale în domeniu. Implementarea coordonării va îmbunătăţi semnificativ modul în care este gestionată capacitatea aeroportuară, prin utilizarea mai eficientă a infrastructurii şi diminuarea traficului la orele de vârf, marcând astfel creşterea nivelului de servicii oferite atât pasagerilor, cât şi companiilor aeriene”, a declarat buzoianul Bogdan Mîndrescu, directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.
Odată cu introducerea procesului de coordonare la cel mai înalt nivel („nivel 3”), funcţionarea operaţională a Aeroportului „Henri Coandă” se va optimiza semnificativ, susţin oficialii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.
Astfel, zborurile vor fi programate prin aprobarea de „sloturi” (ore fixe de aterizare şi decolare), ceea ce va permite coordonarea capacităţii reale a pistelor şi terminalelor cu numărul programat de zboruri. De asemenea, va fi îmbunătăţit modul de funcţionare a principalului aeroport al României, oferind o serie de beneficii imediate, cum ar fi utilizarea mai eficientă a infrastructurii aeroportuare existente. Astfel, fiecare aterizare şi decolare este aliniată la capacitatea declarată a aeroportului, asigurând utilizarea optimă a pistelor, a locurilor de staţionare a aeronavelor şi a terminalelor şi se reduce aglomeraţia, fiind îmbunătăţită punctualitatea companiilor aeriene.
Aterizările şi decolările se echilibrează pe parcursul zilei, diminuând presiunea din orele de vârf şi contribuind la o desfăşurare constantă a operaţiunilor, ceea ce înseamnă predictibilitate operaţională. Aeroportul trece la un plan sezonier coordonat, cu o planificare mai eficientă a serviciilor şi resurselor operaţionale (porţi de îmbarcare, locuri de parcare a avioanelor, benzi de bagaje etc.), iar capacitatea operaţională a aeroportului va fi gestionată eficient pe măsură ce va creşte numărul de zboruri şi de pasageri.
Toate marile aeroporturi europene beneficiază de coordonare de nivel 3 – Londra, Paris Charles de Gaulle, Amsterdam, Bruxelles, Viena, Berlin Schonefeld, Frankfurt, Stuttgart, Roma, Milano, Barcelona sau Madrid. Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Bucureşti este principala poartă internaţională a României, cu peste 17 milioane de pasageri şi 127.700 de aterizări şi decolări, în 2025.
*
Înainte de a fi numit la conducerea companiei care administrează aeroporturile din capitală, Bogdan Mîndrescu a fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor. El a mai fost director general al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB) în perioada 2017-2018, iar anterior a fost președinte și vicepreședinte al consiliului de administrație CNAB, director de cabinet și secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Mîndrescu a mai fost membru al consiliului de administrație al Registrului Auto Român, dar și consultant la cabinetul președintelui al directorului general al Societății Române de Televiziune.
În 2018, Mîndrescu, care avea atunci 28 de ani, şi-a dat demisia de la conducerea CNAB. O lună mai târziu, el a fost numit de Guvernul Dăncilă în Compania Naţională pentru Administrarea Porturilor Maritime.
Mîndrescu a absolvit Facultatea de Administrație și Afaceri de la Universitatea București (2009), apoi studii de Management în Dezvoltare Rurală și Agroturism la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (2011), un master de integrare și afaceri europene la Universitatea Dimitrie Cantemir (2011), Facultatea de Drept de la Universitatea Dimitrie Cantemir (2016), un master în management aeronautic (2016 – 2021) și Teologie Ortodoxă Pastorală, la Facultatea de Teologie de la Universitatea Ovidius din Constanța (2023 – prezent).



