Sport

FOTO / Campionii de la Berca, premiați. Urmează barajul pentru Liga a III-a

Petrolul Berca a primit oficial trofeul de campioană a Ligii a IV-a Buzău, după un sezon în care a dominat întrecerea județeană și și-a câștigat dreptul de a lupta pentru promovarea în Liga a III-a. Festivitatea de premiere a avut loc la finalul sezonului și a fost oficiată de președintele Asociației Județene de Fotbal Buzău, Adrian Petre, care le-a înmânat jucătorilor medaliile și trofeul rezervat campioanei județului.

Momentul festiv a fost marcat și de prezența lui Ciprian Petre, unul dintre cei mai importanți fotbaliști formați la Berca și un nume de referință pentru fotbalul buzoian. Revenirea sa la clubul unde a făcut primii pași în fotbal a oferit evenimentului o încărcătură emoțională aparte.

Născut la Berca și format la Petrolul, Ciprian Petre reprezintă un model pentru generațiile actuale de jucători. Cu o carieră impresionantă la nivel național și sute de meciuri disputate în fotbalul românesc, fostul mijlocaș a revenit acasă pentru a fi alături de echipa care i-a deschis drumul spre performanță. Fostul căpitan al Gloriei ocupă în acest moment o funcție de conducere la Gloria Bistrița.

Pentru Petrolul Berca, însă, sezonul nu s-a încheiat. Campioana județului Buzău va disputa barajul de promovare în Liga a III-a împotriva campioanei județului Tulcea, într-o dublă manșă care va decide cine va evolua în eșalonul superior în sezonul 2026-2027.

Conform tragerii la sorți, reprezentanta Buzăului va găzdui partida tur, programată pe 20 iunie, de la ora 18.00. Returul se va disputa o săptămână mai târziu, pe 27 iunie, de la ora 17.30, în județul Tulcea. Viitoarea adversară din baraj încă nu este cunoscută: după două etape din play-off, Hamangia Baia și Pescărușul Sarichioi conduc în clasament, cu 7, respectiv 6 puncte. Cele două urmau să se întâlnească duminică, în meci direct, în ultima etapă a minicompetiției la care participă patru echipe.

Până atunci, însă, jucătorii, antrenorii și suporterii au toate motivele să se bucure de titlul de campioană a județului Buzău, o performanță obținută prin constanță, ambiție și rezultate remarcabile pe parcursul întregului sezon.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare