Administrație

Vadu Pașii: Finanțare cu sincope la aducțiunea de gaze

Primarul Gheorghe Firon anunță că a fost efectuată o nouă tranșă de plăți către firma care execută lucrările în cadrul proiectului pentru aducțiunea gazelor naturale în comuna Vadu Pașii, iar zilele trecute, Consiliul Local a aprobat contractarea unui credit necesar pentru finalizarea proiectului.

Demarate în urmă cu doi ani, lucrările de extindere a rețelei de gaze naturale în comuna Vadu Pașii s-ar putea încheia în toamna acestui an. Proiectul este derulat prin Programul Național „Anghel Saligny”. Inițial, Ministerul Dezvoltării a alocat aproximativ 13 milioane de euro pentru această investiție, însă valoarea totală a proiectului a crescut considerabil pe parcurs.

Vești bune pentru locuitorii comunei Vadu Pașii. Aflate în impas din cauza lipsei fondurilor, lucrările de amenajare a rețelei de gaze naturale din comună vor fi reluate în curând. Lucrările pentru amenajarea rețelei de distribuție a gazelor naturale în comuna Vadu Pașii vor fi reluate după o perioadă bună de timp în care decontările facturilor au fost sistate, sincopele fiind puse pe seama programelor de austeritate financiară promovate și impuse de guvernarea Bolojan. Primarul Gheorghe Firon spune că a fost efectuată o nouă tranșă de plăți către constructor, în timp ce zilele trecute Consiliul Local al comunei Vadu Pașii a votat pentru contractarea unui credit necesar pentru finalizarea proiectului. „Ieri au fost făcute anumite plăți, suntem foarte bucuroși din acest punct de vedere, dar suntem obligați și la o cofinanțare destul de substanțială, în jur de 4 milioane de euro. Am reușit în Consiliul Local să găsim înțelegere la un număr suficient de consilieri pentru a putea depune o solicitare de împrumut și încercăm să ducem la bun sfârșit acest proiect”, spune primarul Gheorghe Firon.

Demarate în urmă cu mai bine de doi ani, lucrările pentru extinderea rețelei de distribuție a gazelor naturale pe teritoriul comunei Vadu Pașii s-ar putea încheia la sfârșitul acestui an. Proiectul este derulat prin Programul Național Anghel Saligny. Inițial, Ministerul Dezvoltării alocase aproximativ 13 milioane de euro pentru această investiție, însă valoarea totală a proiectului a crescut considerabil pe parcurs. „Pentru racordarea la magistrala de aducțiune a gazelor naturale, vom folosi o Stație de Reducere și Măsurare (SRM) care a fost amenajată pe un teren achiziționat de la comuna vecină, Săgeata, cu care, de altfel, suntem în asociere, în acest proiect major de aducțiune a gazelor naturale în ambele unități administrativ-teritoriale”, a mai spus primarul de Vadu Pașii.

Tot prin Programul Național „Anghel Saligny” se desfășoară și proiectul de amenajare a rețelei de canalizare din comună. În prezent, lucrările se află la un stadiu de execuție de aproximativ 40%. Gheorghe Firon, primarul comunei Vadu Pașii, precizează că proiectul este structurat în patru etape. „Am rezolvat jumătate din satul Vadu Pașii și ar trebui să acoperim cealaltă jumătate din satul de reședință, după care vor urma satele Blăjani și Scurtești. O a treia parte ar însemna realizarea canalizării în satele Focșănei și Gura Câlnăului. Niciodată nu au fost aprobate proiectele la valoarea integrală, având în vedere că Vadu Pașii este o comună mare. De altfel, așa am primit indicații și de la minister, adică de la finanțator, unde ni s-au precizat anumite sume în care să ne încadrăm, astfel că realizarea rețelei de canalizare pe tot teritoriul comunei presupune accesarea a patru finanțări distincte”, a explicat primarul Gheorghe Firon.

De reamintit că proiectul de aducțiune a gazelor în comuna Vadu Pașii va continua cu o investiție asemănătoare care va fi implementată și pe teritoriul comunei Săgeata, două dintre cele trei UAT care ocupă tronsonul sudic al Drumului Județean 203K, până la limita cu județul Brăila. De altfel, între cele două comune a fost activat un parteneriat strategic pe aducțiunea de gaze naturale, un protocol anunțat în anul 2022 de parlamentarul social-democrat Romeo Lungu. Pe teritoriul comunei Vadu Pașii, rețeaua de distribuție va măsura 65 de kilometri.

Articole similare