Nu a fost doar ultimul meci al sezonului. A fost genul acela de seară în care o echipă și un oraș respiră la unison, iar handbalul devine pretext pentru bucurie colectivă.
Cu mult înainte de primul fluier, în jurul sălii se simțea că urmează ceva special. Oameni veniți în grupuri, copii cu fulare și tricouri ale echipei, foști sportivi, prieteni ai clubului, toți adunați pentru un final de sezon care putea însemna ceva important pentru HC Buzău.
Și a însemnat.
Pe teren, lucrurile s-au clarificat repede. HC și-a făcut datoria fără emoții, însă adevărata poveste s-a scris dincolo de tabelă. În tribune, fiecare gol era întâmpinat ca o confirmare că sezonul acesta, cu bune și rele, cu perioade excelente și momente complicate, nu a fost în zadar.
La ultimul buzzer n-a existat explozia aceea haotică pe care o vezi uneori după marile performanțe. Poate și din cauza diferenței babane de pe tabelă. Mai degrabă, s-a simțit o eliberare. O satisfacție calmă, matură, a unei echipe care știe cât a muncit pentru a ajunge aici.
Jucătorii au dispărut rapid spre vestiare, doar pentru câteva minute. Când au revenit pe parchet, purtau tricourile de vicecampioni, iar sala i-a primit în picioare. În acel moment, meciul nu mai conta aproape deloc. Conta doar imaginea unei echipe care a reușit să transforme handbalul într-un motiv de mândrie locală.
Apoi au coborât pe teren și cei care, de regulă, rămân în spatele camerelor: familii, copii, apropiați, oameni din club. Parchetul s-a umplut de îmbrățișări, telefoane ridicate pentru selfie-uri și râsete care acopereau muzica din sală. S-a bătut cuba, s-a cântat și, pentru câteva zeci de minute, nimeni nu s-a mai grăbit să plece acasă.
Poate că asta a fost imaginea perfectă a sezonului. Nu doar o medalie de argint, ci sentimentul că în jurul acestei echipe s-a construit, etapă cu etapă, o comunitate adevărată.
Din toamnă, HC Buzău va merge în EHF European League. Va fi un nivel diferit, cu adversari puternici și provocări uriașe. Dar înaintea tuturor calculelor sportive, rămâne această seară de mai, în care Buzăul a avut motive să se uite cu mândrie spre propria echipă.
